MiscaRe(xona) perpetua

Sunt femeie, asa ca azi imi voi exprima o parere din punctul de vedere al unei mame, sotii, fiice, prietene. Va voi povesti de fapt ceea ce voi deja stiti, fie ca sunteti casnice, femei de cariera, mamici full time sau o combinatie dintre toate cele de mai sus. Stiu ca de multe ori seara, cand puneti capul pe perna va intrebati de ce sunteti atat de obosite ca de fapt nu pare ca ati fi facut cine stie ce. Cand lucram, vedeam rezultate cuantificabile ale muncii mele asidue de la 08 la 18, de multe ori acestea facandu-se vazute cand ramaneam peste program. Ajungeam acasa si eram multumita ca am reusit sa bifez tot ce aveam planuit pe ziua in curs si presupuneam ca in ziua urmatoare imi va fi mai usor. Complet gresit! In ziua urmatoarea aveam alte si alte task-uri de indeplinit, noi sarcini adaugate la fisa postului care ma faceau sa ma autodepasesc, sa lucrez din ce in ce mai bine cu termene limita si sa gasesc mereu noi solutii la problemele intampinate. Nu aveam timp de pauze, cu  atat mai putin sa imi fac griji ca nu folosesc deodorantul potrivit pentru mine sau ca este ineficient. Era un mediu cunoscut, cu probleme pe care le puteam prevedea in mare parte si o activitate care inceta in momentul in care ieseam pe usa.

Toate acestea s-au schimbat insa cand am devenit mamica unei mici minuni. Pusa in fata faptului implinit am constatat ca de fapt munca prestata la serviciu e mizilic pe langa ce presupune statul acasa “in concediu”. Multe persoane, majoritatea femei fara copii sau care au fost destul de norocoase sa aibe ajutorul familiei in cresterea lui, considera “statul acasa cu un copil” ca fiind echivalent cu “ce iti pasa! te plimbi toata ziua, te joci cu copilul! Ca in concediu!”. Nimic mai eronat, desi recunosc ca aceeasi proasta impresie o aveam si eu inainte de a-mi schimba statutul din femeie egoista in mama altruista. Cand il vezi prima data te gandesti ca e prea mic si dupa ceva timp deja astepti ziua aia in care sa il vezi mergand, sa alerge, sa se joace singur, sa manance cu propriile manute, insa odata cu cresterea lui creste si probabilitatea ca el sa se accidenteze involuntar si sa isi doreasca mai multa atentie si implicare din partea ta. Cu un copil de 1 an jumatate poate doar noaptea mai iei cate o pauza de la “jobul de mama” ca in rest e o miscare continua, de la primele ore ale diminetii cand, daca ai ghinionul sa se trezeasca inaintea ta, vei gasi toate hainele scoase din dulap, sosete in toaleta si lenjerie intima purtata pe post de poseta. Daca ai norocul ca inca sa nu se fi plictisit de activitatile astea atunci nu vei fi trezita subit din somn cu picioare in gura, degete in nas, tras de  par si scutecel murdar astfel incat sa iti miste nasul din loc.
Asadar, “Buna dimineata la ora 6!”. Ma trezesc, ma uit  in jur si consider ca deocamdata e mai usor sa evit obstacolele decat sa le indepartez. Mergem la baie si ne spalam pe manute, fata si pe dinti in timp ce apa deja fierbe in cana. Observ sosetele din toaleta si deocamdata le ignor. Prea devreme pentru “treburi murdare”, inca nu mi-am baut cafeaua si nu ma simt in stare. Facem lapticul, cafeaua si pregatim fructele pentru micul dejun al fetitei. Intram in camera de zi si ma atentioneaza ca nu am deschis televizorul, asa ca, cu o mana libera ramasa de la schimbatul scutecului butonez telecomanda si ii fac pe plac. O imbrac, cu greu, pentru ca ea vede in activitatea asta o joaca, la fel ca si cu schimbatul scutecului, si o pun in tarcul de joaca unde redescopera jucariile ascunse ieri. Iau o gura de cafea si imi fac curaj sa incep operatiunea “curatenia de dupa uraganul Bibi”. Asez hainele din nou in dulap, imi strang lenjeria intima ajunsa pe clanta si pe lustra si imi scot sosetele din toaleta. Multumita de ceea ce a durat vreo 30 de minute incep sa fac patul si intr-un final imi deschid laptopul sa vad ce mai e prin mediul online. Dupa citirea mailului se aude bebelusul: “mam…ma…mami..miiimiiii…mamiiii!!!”, fac cativa pasi grabita sa vad ce a patit si cand ajung se cere in brate. Atat mi-a fost cu mailul! Hai sa papam! Dupa indelungi tratative, hranire de ursuleti, hranire de mamici si sunete polifonice scoase din gura mea, termina de mancat micul dejun. Cafeaua mi s-a racit. Great! O beau asa. Dupa cateva operatiuni de minima curatenia constat ca beneficiez si de ajutor. Eu am grija sa sterg oglinda, ea apreciaza munca mea si ii da pup, eu pun jucariile in cos, ea are grija sa fie toate si le scoate la numaratoare, eu dau cu aspiratorul, ea imprastie biscuite pe jos ca sa nu consum curentul degeaba, eu perii covorul, ea se gandeste ca trebuie “improspatat” cu putin lapte praf. Ii multumesc pentru ajutor si ma declar infranta. Pregatirea unei noi mese aduce confruntari intre mine si ea: ea vrea iautul cu fructe scos dimineata din frigider, eu vreau sa ii dau piure de legume cu ficatel. Eu castig 😉 Dupa o noua sesiune de sunete animalice, mecanice sau de ambient, schimonoseli din partea mea, hranire de animalute de plus si promisiunea unei plimbari cu partenerii de joaca,terminam de papat si trecem la desertul din iaurt si fructe. Ca sa vezi..e deja ora 10. Schimbam hainutele deja murdare cu meniul zilei si ne imbracam sa iesim in oras. Dupa lungi dezbateri si preferinte in materie vestimentara ale fi-mii conclud ca ii ia ei mai mult timp sa se imbrace decat imi ia mie. Dupa vreo 20 minute cobor cocosata 3 etaje, cu mica domnisoara in brate, cu jumatate de frigider si jumatate de sifonier in spate, sa fiu pregatita pentru orice ifose pot aparea pe drum. Ajungem la masina devenita deja depozit de jucarii si alte modalitati de transport bebelusesti, iau caruciorul, il montez si asez printesa cu grija in el. Deja sunt obosita, dar hai la drum! Cum era aia? Miscarea face bine, iar mersul pe jos face piciorul frumos si buzunarul gros, nu? Atunci inseamna ca buzunarul meu e deja plin iar piciorul e de invidiat. Dupa doua ture de oras (am mare noroc ca locuiesc intr-un oras mic) si a combinarii utilului cu placutul reusesc sa imi platesc uneori si cateva facturi, sa fac niste cumparaturi si sa intru in diferite locatii unde imi permite mijlocul de transport al domnisoarei. Obosita, ma opresc in parc in speranta ca voi reusi sa ma odihnesc, dar cea mica vrea sa zburde prin iarba, printre crengi, sa alerge cateii si copii si sa descopere noi gusturi cand imi iau privirea o secunda de la ea. Pe locuri, fiti gata, start! Incepe maratonul, de fapt, in interpretarea ei ne fugarim in joaca una pe alta iar restrictiile mele in anumite locuri parca ii sporesc curiozitatea. Dupa ce nivelul ei de energie se reduce, iar oboseala mea se transforma deja in extenuare decidem ca se apropie ora mesei si ora de somn. Daca avem noroc sa ne mai prinda si ploaia, facem si putina alergare de viteza si off-road cu caruciorul. Ajung la masina, desfac caruciorul, imi pun cumparaturile in sacosa si urc din nou 3 etaje cocosata de acel jumatate de frigider, jumatate de sifonier, o domnisoara mica si cumparaturile facute in oras. Cand aproape sa imi fac limba cat un fular, cu ultimele puteri deschid usa si intru in casa. Pregatesc mancarea fetitei, mananca cu pofta si apoi fac laptele pentru somn. Finnaly! Putina tihna! Da’de unde! Profit de ocazie ca sa imi fac ceva de mancare si sa imi savurez masa fara jucarii si deget in farfurie, strang jucariile care, cumva iar au ajuns prin toata casa, ligheanele, farfuriile, hainele si papucii parca iar au fost luati de o tornada de pufuleti si incerc sa mai sterg din amprentele de mancare de pe perete. Pun la spalat, calc, pregatesc masa de dupa-amiaza si incerc sa imi aloc 10 min pentru a savura o a doua cafea pentru un supliment de energie. In timpul ramas mai trag cate un ochi prin blogosfera, la concursurile pentru bloggeri si incerc sa fiu creativa. Dupa cateva paragrafe sau notite deja observ ca minutele s-au contopit si au format orele iar orele s-au scurs pana cand cea mica si-a refacut plinul cu energie. Cam asta mi-a fost! Hai de la capat! Inventarierea jucariilor, a biscuitilor si pufuletilor ascunsi, cautarea locurilor bune de ascunzatoare, inventarierea hainutelor si pregatirea lor pentru iesirea de dupa-amiaza. Insa, inainte de toate trebuie sa avem si stomacul plin. Ma fac din nou de ras in fata copilului prin schimonoselile pe  care le fac si parca rasul ei imi completeaza nivelul de energie si imi da putere sa reiau toate lucrurile de la capat. Plimbare de 2 ore se termina cu o baita, care ma face sa trec de la extaz la agonie cand cea mica incepe sa opuna rezistenta la iesirea din cada. Cu multa munca de convingere reuseste sa adoarma seara impreuna cu sticluta ei de lapte. Iata ca s-a facut ora 21.00! “Buna seara!”. Reiau din nou operatiunea de curatenie in urma “Taifunului Bibi” si ma declar coplesita, dar, nu e inca noapte pentru mine. Dupa ce ma alimentez, cat sa fac si eu doua mese decente pe zi, iau laptopul si ma apuc de treburile restante implicate de blog, pana la miezul noptii sper sa termin si abia atunci va voi spune “Noapte buna!”.
Asa arata, in mare parte o zi din viata mea. Imi fac programul in functie de ea, si ea, mica domnisoara, este foarte imprevizibila. Mare parte a timpului si a atentiei mele este concentrata pe ea, ramanand foarte putin timp si pentru mine, iar ultima grija pe care as vrea sa o am este cea a unui antiperspirant ineficient. Asa am ajuns sa folosesc Rexona. Un deodorant care a reusit sa tina pasul cu mine, care m-a incurajat sa am o viata activa si m-a sustinut moral si fizic atat in perioada in care aveam un job cat si in perioada de “concediu”, datorita unei noi formule patentate numita MotionSense™. Nu e vorba doar de vreo noua infatisare ci e vorba de o noua compozitie, o schimbare pana in “ADN-ul” produsului prin incorporarea unor microcapsule care se activeaza treptat cu cat te misti mai mult. Cu cat faci mai multa miscare, cu atat se elibereaza mai multa prospetime. Microcapsulele cu parfum se sparg la fiecare miscare pe care o faci, pentru ca tu sa te bucuri de o senzatie de prospetime indelungata.

Nu as vrea sa imi imaginez cum ar fi ca la jumatatea plimbarii mele prin oras sa constat ca deodorantul meu nu mai reprezinta un aliat de incredere si capituleaza rusinos in fata miscarii continue! Cand as avea eu timp sa il reaplic la un anumit interval de timp daca eu abia ca gasesc timp sa mananc? Cum as putea eu trece peste o zi torida, plina cu peripetii, impingand caruciorul printre obstacole, la deal, la vale, printre pietoni, masini, gropi, borduri, caini, prin magazine, prin parcuri fara sa am grija transpiratiei sau a mirosului neplacut, care, sunt sigura ca pana si celei mai puternice persoane ii poate stirbi increderea? E adevarat ca Rexona nu te lasa la greu, fapt pentru care imi pun in grija lui buna desfasurare a intregii zile, increderea si speranta mea.

Eu am incredere in Rexona. TU? Carei provocari l-ai supune? Crezi ca i-ar face fata?

Noapte buna!
XOXO