O Sole mio… sau cum am cheltuit voucherul de 500 de lei

Acum cateva zile am participat la o campanie BlogAwards ce avea ca premii cateva vouchere de cumparaturi in cadrul magazinului Sole. V-am povestit de faptul ca Sole s-a alaturat echipei Profitshare in aceasta postare, si cum puteti face un profit frumusel din marketing afiliat. Recunosc, personal nu sunt o mare adepta a acestui tip de “job” dar probabil ca sunt multi dintre voi deschisi acestor oportunitati si poate chiar ca ati facut deja un profit.

Postarea de care va ziceam mai inainte a fost premiata cu locul 2 si imediat am intrat si in posesia voucherului de 500 de lei, ceea ce, daca va uitati la preturile marcilor din magazinul online nu e o valoare foarte mare dar indeajuns cat sa iti faci un moft-doua. Am profitat de ocazie si ne-am luat cate un cadou, mie si sotului cu ocazia implinirii a 6 ani de casatorie pe data de 6 septembrie. Ne-am luat cu ocazia asta un parfum care mie imi trezeste mereu amintiri placute primindu-l tot cu ocazia unei aniversari acum cativa ani: D&G – The one.

Primul, cel de dama, este o apa de parfum la 50 ml, un parfum lansat in 2006 din categoria floral-fructata. Notele de varf ale parfumului sunt piersica, acordurile solare, mandarina, bergamota, Litchi chinensis, cele de inima sunt fructe, lacramioare, crin, pruna, iasomie iar celede baza constau in mosc, ambra, vetiver, muschi. Parfumul asta e clar unul pentru o femeie care vrea sa faca o schimbare in materie de parfumuri. Cum l-ar descie unii: “Devii irezistibila si seducatoare. Notele suculente de piersici si prune sunt delicios combinate cu aromele de  iasomie si crin alb. O nota de exotism si mister este oferita de  mirosul de vetiver si muschi. Arunca inhibitiile  si  devii altcineva. Senzualitate si sex-appeal va ofera exceptionalul parfum pentru femei The One.” Pe langa popularitatea lor, mi-a placut ca acest parfum  nu impune o limitare de varsta, asadar, poate fi folosit de toate femeile, indiferent de varsta, nu e prea indraznet nici pentru o batrana de 60 de ani si e destul de sexy pentru o domnisoara tanara.
Al doilea este o apa de toaleta pentru barbati, deci are mai putine uleiuri eesentiale si persista mai putin. Fac o precizare ca parfumul are in compozitie intre 15 – 30% uleiuri esentiale; Apa de Parfum (Eau de Parfum) are in compozitie intre 8 – 15% uleiuri esenţiale, iar Apa de Toaleta (Eau de Toilette) are compozitie intre 4 – 8% uleiuri esentiale. Apa de Colonie (Eau de Cologne) contine intre 3 la 5% uleiuri esentiale in compozitie diluate si în general are 70% alcool.
D&G – The one pentru barbati l-am luat tot in varianta de 50ml, mi-am zis sa nu fac discriminare :), este un parfum pe care sotul meu nu l-a mai avut dar se gaseste in zona lui de “placeri olfactive” asa ca nu ma indoiesc ca ii va place.

Note varf: busuioc, coriandru, grapefruit

Note inima: ghimbir, flori de portocal, cardamom

Note baza: ambra, cedru, tabac

Un produs  seducator, carismatic, elegant si sofisticat in care se concentreaza eleganta si senzualitatea. O aroma usoara, dar interesanta cu accente picante ce este caracterizata de o combinatie perfecta de tutun si arome orientale.

Iar ca sa terminam intr-o nota usor egoista recunosc ca am profitat de faptul ca nu am atins limita maxima a voucherului si mi-am luat si un spray de corp de la Victoria’s Secret – Pure Seduction se numeste si vine ambalat intr-un recipient de 250ml. Recunosc  ca produsele de la Victoria’s Secret imi sunt straine dar tot le-am gasit in review-urile fetelor din blogosfera si ma tentau de mult.

Imi place ca cei de la Sole m-au oferit si transport gratuit si au fost foarte prompti, atat la afisarea castigatorilor campaniei cat si si la timiterea voucherului, care a stat neutilizat exact 3 ore, pana m-am decis cum sa il cheltui. Daca ati intrat pe site veti vedea ca nu e usor sa te decizi cum sa cheltui o suma prestabilita cand tentatiile sunt numeroase. Comanda a fost livrata in 48 de ore si in decursul zilei de ieri am fost sunata de catre ei pentru confirmarea ei si pentru a ma anunta ca se va trimite cu o anumita firma de curierat.

Asta e experienta mea cu SoleShop 🙂 Rapiditate in livrare, seriozitate si promptitudine, asta pe langa sectiunea de reduceri pe care am dat prima data click 🙂
Voi ati comandat sau ati luat in vedere acest magazin pentru satisfacerea vreunui moft sau pentru a oferi un cadou cuiva?
O zi frumoasa!
XOXO

6 comments

  1. Lamiita Durac says:

    Eu am stat 3 zile sa ma hotarasc pana azi cand am dat comanda si dupa ce am dat-o , parca vroiam altceva dar cred ca de fapt vroiam "SI "altceva :)) numai ca voucherul meu a fost mai mic de 250 ( ca mi-s si eu blogerita facuta peste noapte , recunosc, dar am stiut la ce sa aspir , nu chiar la motz ) . Adevarul e ca odata ce ai intrat pe site …. te pierzi . Sa te bucuri de ele

Leave a Reply