Imi caut un culcus – Book Review

Cititul e in mare voga, e la moda chiar, dupa cum am observat ca interesele unora se muta de la haine si unghiute catre lectura doar ca sa fie in trend. Incep cu un mare adevar: nu am timp de citit, nu ma laud ca citesc altceva decat presa, bloguri, facturile de la serviciu si apometrul o data pe luna din simplul motiv ca nu mai am timp. Am incercat sa incorporez cateva pagini pe naveta si am constatat ca dimineata sunt prea  somnoroasa iar seara pe la 7 sunt deja prea obosita mintal sa ma pot concentra si sa mai si inteleg ceva din ceea ce citesc, nu doar sa citesc niste cuvinte si sa fiu mandra ca am terminat cartea.

Cu sinceritate debordanta recunosc si ca ultimele carti citite au fost acum 3 ani si erau despre cresterea noului nascut si sarcina, pe care le-am recitit cand am ajuns acasa cu copilul pentru ca simteam ca sunt insuficient pregatita pentru cel mai mare examen din viata mea. Ceea ce nu stiam pe atunci era ca examenul nu se termina niciodata, termini cu intarcatul si incepe dilema laptelui praf, termini cu scutecul si incep mofturile legate de haine, crezi ca ai depasit etapa de ingrijire a unui bebelus dar incepe etapa de parenting. Astfel am concluzionat ca am nevoie sa stiu cum ar trebui sa fie un parenting eficient, in afara de ceea ce dicteaza instinctele materne, pentru a crea un copil si un adult echilibrat. Totodata, chiar daca specialistii recomanda introducerea cartilor in vietile copiilor inca de mici, totusi cred ca pana la varsta de 2 ani pentru ei, cartea,  nu reprezinta o valoare in plus, in afara de uzanta pe care i-o pot gasi ei: spatiu de desenat, de testat duritatea hartiei, de decopertare a ei, de rupere a foilor pentru  vedea ce se intampla, etc. La varsta de 2 ani jumatate, cand deja avem un copil care intelege, nu un bebelus, cartile pot fi magice, pot deveni rutina si pot atrage copilul catre lecturarea unei carti in format fiziz nu in .pdf, il pot face sa iubeasca sa tina o carte in mana si sa ii simta mirosul nu doar sa o descarce de pe internet si, mai ales la varsta asta pot fi distractive.

Pe site-ul editurii Univers Enciclopedic am gasit prima carte marcanta din viata copilului meu : “Imi caut un culcus” de Maria Bogate. Doamna este si autor si ilustrator, nemtoaica de altfel, educata si stabilita pe langa Stuttgart, iar cartea “Imi caut un culcus” a fost prima ei carte scrisa si ilustrata pentru copii. Desi ma asteptam ca “intregul pachet” (ilustratii si text) sa fie putin greoi sau cel putin specific reputatiei nemtesti, acum stiu de ce se zice ca nu trebuie sa judeci o carte dupa coperti, sau dupa autor, in acest caz. wp_20160911_11_44_28_pro

Coperti tari, ilustratii reusite si foi cartonate, groase, fac aceasta carte sa fie usor rasfoita si de catre copii. Prima data cand o deschizi vezi dedicatia scrisa cu alb pe un fundal albastru plin de rachetele, masinute si desene copilaresti: “pentru Paula si Lily” iar in mintea mea ma gandeam ca au personalizat-o special pentru mine si au gresit numele copilului 😀 (doar o coincidenta de nume). A doua pagina are loc dedicat in care poti scrie numele “proprietarului”, asa ca noi, am folosit creioanele cerate din dotare si am scrijelit frumos numele de “Bianca”.wp_20160911_11_44_56_pro

Textul cartii este usor de citit, de urmarit si este scurt, cat sa nu se plictiseasca copilul sau sa iti ia mult timp sa ii citesti inainte de somn. Cat timp el se uita la animatii ii poti citi si arata personajele din poveste, il poti intreba unde sunt anumite lucruri, astfel incat sa le identifice el, iar undeva dupa vreo 10 lecturi il poti lasa pe el sa iti povesteasca sau sa iti arate despre ce e cartea.wp_20160911_11_46_02_pro

Pe scurt, “Imi caut un culcus” este vorba despre un baietel pe nume Paul si prietenul lui cel mai bun Bruno, un ursulet dolofan si dragalas, cu care Paul imparte totul: sucul, mancarea, patul, casuta din copac si jucariile. Problema spinoasa este insa atunci cand vine vorba de dormit: Bruno doarme mereu pe jos pentru ca nu incape in pat iar Paul se trezeste sa doarma jos langa el. Au incercat diferite locatii din casa: fotoiul bunicii, hamacul, patul parintilor dar pana la urma au constat ca singurul loc unde vor avea cu adevarat liniste sa doarma este pe luna. Astfel, dintr-o saltea preumatica, o patura, o pereche de ochelari, un cearsaf si o cutie de carton isi construiesc o racheta ca sa ajunga pe luna. Dupa ce decoleaza isi dau seama ca pe masura ce se indeparteaza de Pamant, acesta devine din ce in ce mai mic iar Luna devine din ce in ce mai mare, iar pe masura ce se apropie de ea constata ca se defecteaza racheta si trebuie sa revina inapoi pe Pamant. Ajutati de cearsafurile luate de acasa ei aterizeaza direct in camera unde fac multa galagie si ii trezesc pe toti cei din casa. Ca sa nu se mai intample asa ceva, parintii decid sa ii ia lui Paul un pat destul de mare in care sa incapa si Bruno si Elena, sora lui Paul. Cei trei dorm linistiti in patut, cu racheta langa ei, in caz ca vor mai dori vreodata sa faca o vizita pe luna.

Ramaneti pe-aproape, urmeaza a doua parte a articolului: review-ul cartii “Cum sa iti faci copilul fericit” de la aceeasi editura.

Ce ziceti de carticica? Credeti ca piticilor vostri le va place?

O zi frumoasa!

P.S.: pe site-ul Univers Enciclopedic am vazut si, din punctul meu de vedere, cel mai util dictionar explicativ al limbii romane, cel editat de Academia Romana, care in librarii si chioscuri este mult mai scump. Eu il am deja si cred ca ii va fi foarte util si Biancai, peste cativa ani, cand va merge la scoala

Leave a Reply