Tăurașul din București

Eu fac parte dintr-o generatie de pionierat, generatia de mijloc izvorata la final de comunism si la inceput de democratie/libertate/libertinaj, generatia cu cheia la gat, generatia Cernobil si din generatia care gasea fascinante telenovelele. Ce-i drept, unele lucruri se mai schimba de-a lungul vremii, societatea democratica a fost reinterpretata, cheia nu o mai tinem la gat ci atasata unui ghem mare de alte chei si brelocuri, Cernobil se pare ca nu ne-a afectat pana la urma iar telenovelele inca mai sunt consumate de publicul larg. Nu pot spune ca am fost sau sunt consumatoare de seriale latino-americane, insa mereu mi-au placut idealurile lor masculine si feminine care faceau “corazón”-ul sa suspine. Insa pe mine altceva m-am facut sa suspin:  mancarea lor traditionala de care m-am indragostit iremediabil.

Intreaga mea experienta cu gastronomia mexicana incepea acum vreo 3 ani, recunosc, pana atunci, papilele mele gustative au fost private de o multime de gusturi din cauza scepticismului indoctrinat, pe cand am fost (asa cum va povesteam intr-un articol anterior) intr-un concediu in Republica Dominicana. Aflasem de pe site-ul de prezentare al hotelului la care eram cazati ca au, printre altele, si un restaurant mexican  á la carte si intr-o seara trecand pe langa el ne-am decis sa intram.
Parfumata, picanta, bogata, colorata…..cam asa as putea descrie intreaga experienta mexicana, si aici ma refer atat la multitudinea de culori, texturi si parfumuri din mancare, la pasiunea pe care o implica intregul proces pentru a incanta papilele gustative si intregul decor. Desi meniul era in vreo 3 limbi de circulatie universala m-am lasat pagubasa si am lasat la aprecierea ospatarului ce urma sa consumam in seara aceea. Un cuvant am inteles si eu : tequila :).
Dupa cateva minute mi se aduce supa crema de porumb care arata foarte bine si era delicioasa:

Incantata de mancarea dreasa cu putina tequila, pentru digestie nu de altceva, am trecut la urmatorul fel care era si mai gustos: un fel de pachetele umplute cu cascaval si jalapenos, crocante la exterior si delicios de moi la interior. Am aflat ulterior ca se numesc flautas.

Desigur, pentru digestie, trebuie din nou tequila. Ca si desert am avut un mix de dulciuri, astfel incat sa putem gusta din toate cate putin. Seara s-a terminat, desigur, cu muzica live cantata de mariachi, imbracati traditional. A fost o seara pe cinste, si a doua seara ne-am hotarat sa repetam experienta.

 

Ajunsi in tara si apoi in coltisorul nostru nordic de tara, am inceput sa tanjim dupa mancarea din restaurantul mexican. Am incercat sa reproduc acasa diferite retete luate de pe internet insa talentul meu gastronomic nu s-a dezis nici de data asta si, ca de fiecare data, a iesit un mare dezastru, asa ca singura cale de a manca ceva mexican a ramas mix-ul de legume mexicane din congelator 😀
In urma cautarilor mele pe internet am descoperit si un local mexican, El Torito, este numele lui si mare mi-a fost surpriza cand am vazut ca au atatea delicatese, insa si mai mare a fost dezamagirea cand am vazut ca sunt numai in Bucuresti. (Voi astia, bucurestenii, sunteti niste privilegiati si va invidiez!) Mancare buna, facuta cu ingrediente proaspete, plina de culoare si gust, muzica live in fiecare sambata  si tequila ca sa faca socializarea mai inspirata.
Asa ca m-am gandit ca ar fi o afacere foarte buna sa imi deschid o franciza, copie identica a fratelui mai mare din Bucuresti, cu spatiu separat pentru nefumatori, cu gradina de vara cu un bar bine aprovizionat cu tequila si o bucatarie mereu plina cu produse proaspete. Desigur, la fel ca si fratele mai mare, va trebuie sa imi organizez si eu un mod de a livra gratuit la domiciliu, sa pun la dispozitie un website, o aplicatie pentru smartphone, o linie telefonica de preluari comenzi si sa imi fac o pagina de Facebook.
Decorul va fi o mare provocare pentru a putea integra toate elementele mexicane care se regasesc si in El Torito, si anume: abundenta de culori din designul colorat, liniile rustice, peretii colorati ornati cu tablourile lui Diego Rivera, lampile in forma de soare, sombreros…etc, toate lucrand in sincron pentru a dezvalui o lume minunata, o mica parte a unei intregi civilizatii in comuniune cu natura.
Bucataria si preparatele  imi vor da mult de furca,avand in vedere ca nu exista multi specialisti in mancare mexicana in zona noastra. Singura solutie ar fi ca bucatarii alesi sa invete direct de la maestrul bucatar, care este si mexican autentic, pasionat de mancarea traditionala si cu un simt gastronomic desarvarsit.
Dar, cu muzica ce fac? De unde iau mariachi pentru seara live? Asta da intrebare. As putea incerca sa caut solisti, dar ce fac cu costumele populare? Fara marichi si costume traditionale, un local specific mexican ramane doar un local care serveste mancare mexicana. Fara muzica live, e unul dintre multele restaurante care pot face un burrito si nu ofera nimic in plus, nu atrag cu nimic deosebit. Si atunci care e rostul sa ingros randurile unor restaurante semi-falimentare, semi-traditionale, semi-profesioniste si mediocre?
Dupa o analiza amanuntita am decis ca nu vreau sa reinventez autenticitatea acestui local ci vreau sa ma bucur de el, asa cum este, cu mancare multa si buna, cu atmosfera incendiara, cu cantecele pasionale ale mariachilor, cu dans, voie buna si muuuulta tequila.
Chiar daca este departe, sunt sigura ca de acum voi gasi de acum incolo mai multe pretexte sa vizitez capitala sau chiar sa imi planific concediile in strainatate cu escala in Bucuresti, pana atunci insa, raman cu pofta in cui si cu cuiul in pofta 🙂
O seara frumoasa si va poftesc sa frunzariti site-ul si pagina de Facebook a celor de la El Torito.

 

4 comments

  1. CrisDragomir says:

    pai si dupa dulciuri nu tequila? :)) . E genul de local in care mergi de drag pentru ca nu ofera doar mancare si bautura ci si antren si atmosfera!

  2. Paola Paola says:

    Dupa dulciuri dans latino ca sa nu se depuna ;)) Ai dreptate, atmosfera conteaza foarte mult intr-un local si asta il diferentiaza de restul.

Lasă un răspuns