Fantomele trecutului

Aprilie 1994, Falticeni, Suceava
Afara e o zi frumoasa de primavara, copacii inmuguriti, iarba de un verde crud si pasarile calatoare vestesc minunatul anotimp – primavara. Am venit pe jos de la scoala, coplesita de astenia de primavara, taraind varful papucilor de asfalt, semn ca nu ma prea grabesc. Cu un ghiozdan in spate, care atinge o greutate substantiala, ma opresc la magazin si cu banii lasati pe masa dimineata, de tata, ma opresc si imi cumpar o paine si un pate de ficat. Tata nu avea timp sa gateasca zilnic, iar mama era plecata pentru prima data departe de casa, la munca peste hotare. Putin intelegeam eu la acea varsta ce sacrificiu presupune asta din partea lor, dar simteam sacrificiul meu: o copilarie neimplinita, terminata inainte de varsta de aproape 8 ani. Ajung acasa, mananc pateul intins pe paine, apoi imi incalzesc o cana de lapte  si o beau in timp ce ma uit pe geam urmarind care dintre prietenii de la bloc au iesit la joaca. Acestia se lasa asteptati…
Imi aduc aminte ca daca stau mult in bucatarie ma prind fantomele, asa ca in Scooby Doo, si ca trebuie sa ma adapostesc in pat. Imi iau pateul si painea si fug repede si ma refugiez in  patul din dormitor. Am scapat! Acolo sunt in siguranta. Vaiii!! Am uitat telecomanda…cu frica in oase,  cobor din pat iar cu viteza luminii iau telecomanda  si ma cuibaresc inapoi. Succes!!!…am recuperat obiectul. Pe atunci era un singur post de desene animate: Cartoon Network.

Toata dupa-amiaza imi era marcata de cateva episoade din Scooby Doo care se difuzau in engleza, netitrate si cu toate astea le urmaream cu mare interes, dedicatie si mereu la aceeasi ora. Imi placea cum acel caine care vorbeste,  reuseste, desi era fricos din fire, sa rezolve vrand-nevrand misterele si sa deconspire planurile monstrilor falsi, manat fiind doar de recompensa care i se promite si care consta de obicei in hamburgeri. Prietenii lui Scooby Doo, Shaggy, Velma, Daphne si Fred ii vin mereu in ajutor, se ajuta reciproc, se salveaza unii pe altii cand sunt rapiti si rezolva misterele indiciu cu indiciu. Aceasta era Echipa Misterelor, chemati mereu sa rezolve o situatie dificila. o aparitie neobisnuita sau  un fenomen iesit din comun datorita unor indicii care trebuiau interpretate corect.
Aceeasi atractie am avut-o si pentru Inspector Gadget.
Inspector Gadget este un politist-cyborg caruia i-au fost implantate in corp un numar, pare-se, nelimitat de gadget-uri, fapt ce l-ar face un super-politist daca nu ar fi atat de neindemanatic in lupta lui contra lui Dr Claw, liderul unei organizatii cu planuri diabolice numita M.A.D. Acesta are o curiozitate sanatoasa, interpreteaza in mod propriu indiciile, scapa din situatii periculoase doar datorita unui noroc chior si este un incompetent de mare speta. Cazurile sunt rezolvate in secret de nepoata sa Penny si catelul ei inteligent Brain, insa, il lasa pe Inspector Gadget sa creada ca de fapt el le-a rezolvat. De fiecare data i se strica vreun gadget sau functiona prost si mereu spunea ca il va repara insa nu o face niciodata.
Acest personaj animat tragi-comic, alaturi de misteriosul si incurabilul fricos Scooby Doo au fost alaturi de mine in fiecare dupa-amiaza a copilariei mele, mi-au incurajat imaginatia, si asa destul de bogata, si m-au stimulat sa invat, datorita expunerii indelungate si atentiei focusate ore in sir, ducand la rezultate  bune la limba engleza in scoala. Aceste desene animate au fost educative si potrivite  varstei mele, nefiind alterate de violenta sau limbajul licentios din lumea reala, asa cum sunt acum marea majoritate. M-au ajutat sa uit pentru cateva momente de tot din jur, sa intru intr-o transa si sa fiu copil, sa imi pastrez inocenta si naivitatea cat mai mult si desigur, mi-au alinat singuratatea si au facut sa treaca mai repede timpul pana la revederea parintelui plecat.
Astazi, fetita mea de numai 1 an are deja preferinte in materie de muzica, desene animate, reclame tv, jucarii si mancare. Este o mica personalitate pe care vreau sa o formez si sa o stimulez conform varstei fara sa o grabesc sa evolueze mai repede decat e ritmul ei natural si fara sa o sochez cu diferite aparitii  TV sau pe internet care nu sunt adecvate varstei. Nu stiu in ce masura intelege ea ce se intampla la TV dar stiu ca atunci cand rad eu, rade si ea,  cand e muzica pe fundal danseaza, iar cand e ceva colorat si se misca nu isi dezlipseste ochii de acolo, ia pozitia statuii si trebuie sa elimini sursa – a se intelege sa inchizi televizorul nu sa il ucizi 🙂 – ca sa revina in lumea reala. Ei i se par toata haioase, insa tine de mine sa o protejez si sa i le arat doar acelea adecvate varstei, de preferat fara multe cuvinte si cat mai multe sunete.
Cum e inca prea mica pentru Scooby Doo si Inspector Gadget, alegerea potrivita ar fi Tom si Jerry care prezinta ghidusiile facute de un soricel care starnesc invidia si furia motanului, ducand la o nesfarsita urmarire reciproca a celor doi care isi pun mereu bete-n roate.

Stau si ma gandesc ca nu prea am apucat sa vad Tom si Jerry la TV cand eram mica, mereu era difuzat altceva, mereu se uita altcineva la stiri sau filme, asa ca pot numara 10 episoade in total vizualizate de mine. Insa nu e totul pierdut, pe langa programul de cantecele pentru copii care il avem atunci cand ne jucam, putem include un program nu mai mare de 10 minute de desene animate inainte de culcare sau dupa masa. Deocamdata e destul atat, avem timp sa le vedem pe toate, pentru moment trebuie sa facem miscare, sa invatam sa mergem, sa ne jucam intre noi, sau cu jucarii, sa ni se citeasca, doar asa putand fi stimulati intelectul. Creierul bebelusilor de un an este ca un mic burete care absoarbe toate informatiile, le stocheaza si apoi, cand te astepti mai putin iti dovedesc ca ei stiu, ca ei pot, sa faca una sau alta.
Pana acum, am folosit doar internetul sa ne uitam la desene pentru bebelusi, insa de curand am aflat ca si postul Boomerang are in grila de programe asa ceva (Baby Looney Toones).

Totodata, pe site-ul lor am descoperit atat videoclipuri cat si jocuri pentru bebelusi foarte simpatice.
Poate ca Bibi e inca mica sa  se uite la ce ma uitam eu, dar nu e prea mica sa se uite la Tom si Jerry, si noi, impreuna cu ea. Nu e nevoie sa ai varsta potrivita pentru ele, ci pur si simplu au un limbaj comun universal inteles atat de cei mari cat si de cei mici, pentru ca, sa recunoastem, uneori inca ne mai simtim mici. Ne simtim copiii mamelor noastre de fiecare data cand ne serveste in vizita cu desertul preferat, cand ne calca o camasa sau cand ne mangaie spunandu-ne o vorba buna.
Boomerang a preluat o parte din grila de programe a postului Cartoon Network, aducand totodata in prezent si o parte din copilaria mea.
Asadar, seara de seara, timp de 10-15 minute inlocuim painea cu toast-ul si pate-ul cu iaurtul si incremenim in fata televizorului, eu, reamintindu-mi sa fiu copil si ea, invatand sa fie copil si traindu-si copilaria. Iar dupa ora de culcare, in secret, ma mai uit la cate un episod din Scooby Doo, insa de data asta nu imi mai este frica, ci ma amuza.
Boomerang aduce fantomele trecutului in prezent, numai ca acum ele nu ma mai alearga prin casa ci se aseamana mai degraba cu Casper 😉

Voi v-ati uitat la desene animate cand erati copii? Care v-a influentat cel mai mult copilaria?
O seara frumoasa suflete de copil!
XOXO

 

9 comments

  1. ella fairytale says:

    Si eu ma uit la desene chiar si acum adult fiind, avand in vedere ca baietelul meu se uita la desene non stop.Imi place Garfield, iar din povestile copilariei mele ii urmaresc cu drag pe Tom si Jerry.

  2. Paola Paola says:

    E bine uneori sa ne mai simtim copii si sa ne detasam cu ajutorul desenelor animate care nu fac decat sa ne binedispuna si sa ne redea o parte din naivitatea copilariei 😉

  3. Paola Paola says:

    dar ii placeau mai mult hamburgerii 😛 iar fantomele sunt acum prietenoase..cu exceptia Bloody Mary care tot nu ma lasa sa ma demachez 😀

  4. CrisDragomir says:

    desene animate pe vremea mea erau doar vreo jumatate de ora pe zi dar erau foarte frumoase. Cel mai mult mi-a placut Sandy Bell. La capitolul invatare limba straina nu ajutau prea mult pentru ca erau dublate in limba romana insa erau foarte frumoase. Tom si Jerry intr-adevar se difuza rar. Cand bagau cate zece minute cu ei, nu ne mai dezlipeam de TV pentru nimic in lume.

  5. Paola Paola says:

    Pe vremea ta…parca ar fi vreuna din noi asa de batrana 😛 Eu nu imi aduc aminte de Sandy Bell, cea mai veche amintire e cu Veronica 🙂

  6. CrisDragomir says:

    Pe Veronica am vazut-o la gradinita la un aparat d-ala de dadea un nene la manivela(scuzati incultura dar nu stiu cum se numeste) si am si plans la el 🙁

  7. Paola Paola says:

    eu nu am amintiri de genul asta cu Veronica dar stiu ca ne placea tuturor de la bloc, si invatam catecelele din film. Inca mai tin minte ala cu Motanul Danila 😀

Lasă un răspuns