Un trend nemuritor: Ray Ban

Nu-i rusine sa fii ochelarist, dimpotriva, ochelarii de soare nu mai sunt de mult doar o necesitate. La fel ca si jeansii, folositi in trecut doar ca  imbracaminte de munca, asa si ochelarii de soare, creati initial pentru protejarea ochilor de soarele curios, au fost preluati si incorporati in industria modei, rezultand astfel un accesoriu must have pentru oricine. Ei completeaza cu succes orice tinuta, si pot fi folositi in diferite ocazii impreuna cu atitudinea necesara.


De departe, una dintre cele mai longevive branduri de ochelari de soare este Ray Ban.  La inceputul anilor ’30 acestia au aparut ca solutia firmei Bausc&Lomb in intampinarea necesitatilor aviatorilor la acea vreme, fiind in continuare purtati pana in ziua de astazi. Motivele acestei longevitati sunt: calitatea, aspectul si durata de viata. Promovati in primul rand de armata si ulterior preluati de industria modei si de cea a filmului, brandul a captivat lumea intreaga cu calitatea ochelarilor si cu promisiunea ca iti vor proteja ochii dar in acelasi timp te pot ajuta sa fii “cool” la fel ca si marile vedete Hollywood-iene care ii poarta. De ce imi plac ochelarii de soare?
De fiecare data cand imi pun ochelari de soare si o pereche de pantofi cu tocuri ma simt de parca as putea cuceri lumea. Tocurile ma ajuta sa fiu sexy iar ochelarii de soare ma ajuta sa am atitudinea necesara si sa ma prefac ca nu observ privirile admirative  celor din jur. Desigur, si ochelarii astia, trebuie purtati cu anumite tinute, asortati, insa stiu eu cateva perechi pe care oricine trebuie sa ii aiba ca sa faca dintr-o tinuta ordinara, una extraordinara.
Ray Ban Jackie Ohh este una dintre acele perechi de ochelari mari si rotunzi, asa cum vedem purtand atat de ostentativ divele de la Hollywood care nu vor sa isi dezvaluie prea mult din fata, poate, nemachiata. Sunt perfecti pentru zilele calduroase de vara, in care nu mai ai chef de concealer sau rimel si doar iti iei o rochie vaporoasa, iti pui o palarie in cap si ochelarii de soare si iesi pe plaja. Desigur, se preteaza si la tinute elegante, sobre, boho-chic, importanta este atitudinea voastra, locul unde urmeaza sa va faceti aparitia si daca ramele va flateaza sau nu trasaturile fetei.
Alternativa Ray Ban pentru acelea dintre noi care se regasesc in stilul de mai sus este reprezentata de colectia Jackie Ohh. Chiar daca nu esti pas cu moda, nu e bine sa fii un “fashion ignorant” sau mai rau, un “fashion victim”, insa datorita lor poti crea impresia ca esti intr-o anumite masura fashionista. Pana la urma nu e frumos ce e frumos, ci e frumos ce iti place tie  si ce ti se potriveste 🙂 si asta cu siguranta este  intotdeauna combinatia castigatoare.
Primul model de ochelari de soare lansati in anii ’30 special pentru aviatori, a ajuns sa se contopeasca cu acestia adoptandu-le numele: “Aviators”. Timp de mai bine de aproape 80 de ani acestia au stat pe nasuri de staruri sau pe ale aspirantilor la acest titlu, au protejat ochii
militarilor si civililor laolalta facandu-i cel mai cunoscut model de ochelari de soare. Si-au atras foarte multi fani datorita calitatii si formei lor atat de versatile. Se incadreaza cel mai bine  in registrul casual, dar la fel de bine pot fi purtati in diferite activitati zilnice de jogging sau in activitatile de weekend la un gratar 🙂 Asortati cu un ceas de bun gust, tricouri sau camasi in culori neutre impreuna cu jeansi sau chiar cu pantaloni scurti, acestia va ofera o tinuta de exceptie.
Imi place ca sunt adaptati astfel incat sa fie unisex, asadar, daca ai chef sa schimbi ceva la tinuta ta ii poti lua cu usurinta pe cei ai partenerului. Ce mai conteaza ca acesta va face riduri de expresie strambandu-se la soare, daca tu iti vei face aparitia ca o femeie puternica, increzatoare si in pas cu moda? Se stie ca pentru frumusete suferi, dar mai bine el decat tu 🙂
Wayfarer,  copiii Ray Ban ai “Aviatorilor”, au aparut la vreo 20 de ani dupa acestia, fiind o alternativa a predecesorilor si oferind posibilitatea de diversitate. Acestia cred ca sunt singura pereche de ochelari de soare care nu ar trebui sa lipseasca din garderoba niciuneia dintre noi. Sunt cei mai versatili ochelari de soare, produsi si aterizati direct pe nasurile marilor vedete, femei si barbati, acestia capata consacrarea dorita aproape imediat. Ii poti lua cu tine oriunde, asorta la orice tinuta, fie ea casual, boho-chic sau chiar business, fac furori langa un costum sau chiar un smoking dar arata teribil de bine si la o tinuta casual. Ramele au fost atat de apreciate de purtatori incat au fost preluate si pentru ochelarii de vedere. Marele avantaj e ca puteti sa va puneti lentile cu dioptrii, fara sa mai fiti nevoiti sa purtati separat lentile si apoi ochelarii de soare. Totodata, aceste 3 modele (Jackie Ohh, Aviators si Wayfarer) sunt si printre cele mai piratate de pe piata, fake-urile devenind din ce in ce mai reusite si imitand pana in dataliu produsul original. E drept, preturile sunt tentante, cand vezi ca au reduceri de 90% si o pereche de ochelari care ajung la o anumita suma ii poti lua cu 10% din valoarea lor. Tentatiile sunt mari, iar sutele de site-uri care le vand sunt in crestere, tarabele din piete te imbie si ele cu modele care mai de care mai colorate insa pana la urma tu decizi. Vrei sa fii la limita ridicolului cumparand kitch-uri si distrugandu-ti in acelasi timp vederea, sau vrei sa fii original si protejat cu ajutorul unui produs care valoreaza exact atat cat platesti pe el? Daca restul corpului ni-l protejam de soare cu lotiuni de calitate, atunci de ce am face rabat la un produs cu viata lunga si protectie garantata?
Faceti o investitie in calitate si originalitate astfel incat sa va protejati atat ochii cat si respectul de sine. Meriti ce e mai bun si meriti sa ai
o tinuta cu care iesi din banal, iar cu amandoua te pot ajuta ochelarii de soare. Alege intelept, cumpara echilibrat si renunta sa te multumesti cu o calitate indoielnica, expunandu-te astfel unor riscuri inutile doar de dragul, asa-zisei, mode, si vei vedea ca  investitia ta
se va amortiza in cel mai scurt timp, iar tu nu va trebui sa iti cumperi ochelari de soare in fiecare an datorita rezistentei sporite a lentilelor si a ramelor.
O seara frumoasa!
XOXO

Leave a Reply