Cum stii daca esti fericit? Cum se simte fericirea? Cum se manifesta? Cum stii ca ai gasit raspunsurile tale in persoana de langa tine si cum stii cand fericirea materiala poate suplini doar intr-o anumita masura absenta iubirii fizice, emotionale, a apropierii, a intimitatii? De unde incepe fericirea adevarata si unde se termina cea indusa de adrenalina de moment prin satisfacerea mofturilor? De ce ar trebui sa lupti atat de mult pentru a fi fericit, pentru a simti apropierea trupeasca si sufleteasca la care sa rezonezi la fiecare vorba, atingere, privire?
Oare de ce un om care lupta pentru a fi fericit impreuna si nu separat de jumatatea lui este considerat de multe ori enervant, stresant, neintelegator si egoist? Pana la urma da, recunosc, sunt egoista in iubire, dar cine nu e? Vrajeala aia ca cine iubeste lasa mi se pare o mare porcarie. Fara a suna a hartuire sau a iubire cu forta, ca am vazut ca in Vaslui se practica asa ceva, cred ca de multe ori definitia de fericire e prost inteleasa si poate proastele practici folosite pentru a ajunge la ea ajung sa ii deformeze adevarata valoare. E adevarat ca multe lucruri ne fac fericiti insa in cele mai multe cazuri aceea este iubirea, sentimentul ca esti iubit neconditionat, ca esti acceptat si ca planurile personale devin planurile cuplului. Ea se concretizeaza cand cedezi fara sa vrei din libertatea ta, din spatiul tau si cand te astepti ca celalalt sa faca la fel pentru tine. Fericirea e un du-te vino, cu suisuri si coborasuri, si schimbatoare mai ceva ca o adolescenta indragostita. Ea poate fi gasita in cele mai mici forme de afectiune, in zambetul unui copil, intr-o imbratisare patimasa insa pentru toate acestea e necesara prezenta subiectului.
Un subiect fara de care tu esti doar semi-fericita, semi-egoista dar si semi-iubita, semi-aproape si implicata intr-o semi-relatie, iar semi-distanta care va desparte nu mai este doar una geografica…
hm…. cam dificila semi-fericirea.