Stau si ma gandesc cu groaza la momentul in care va trebui sa ma intorc la munca dupa concediul de maternitate. Sufletul si creierul imi spun doua lucruri diferite pentru ca acum in sufletul meu locuieste un mic omulet de nici doi ani. Ratiunea ma indeamna sa fac ceea ce este mai bine pe plan profesional, financiar si imi da doua palme virtuale cand incep sa iau in considerare varianta de a nu ma intoarce la munca la finalizarea acestei perioade. Sufletul imi aduce aminte ca desi traim intr-o lume materiala sunt anumite lucruri pe care banii nu le pot cumpara: experiente, sentimente, stil si bun simt si ma indruma sa imi caut un job care sa impace cel mai bine cele doua aspecte ale noii mele vieti.
Sunt prinsa intre doua vieti, doua versiuni ale mele, cea dinainte fiind mai concentrata asupra carierei, asupra castigurilor si a educatiei, si cea curenta, concentrata pe partea mai sentimentala, avand la baza instintul matern, acel “cordon ombilical” invizibil care ma va lega toata viata de copilasul carliontat cu ochii mari cat cepele. Se pare ca a fost o lupta pe care familia a castigat-o, insa cu sacrificiul unei cariere. Nu pot zice ca am regrete, decat ca nu am luat hotararea asta mai repede. Decizia pe care am luat-o a fost sa incep sa imi caut un loc de munca cu program cat de cat flexibil, sau macar diferit de cel de la 08-18 cu care eram obisnuita, sa reduc naveta de 2 ore zilnice si sa imi orientez cautarile catre ceva mai local, si de ce nu, sa imi pot lua concediu in perioadele importante ale anului ca sa ma bucur de cei dragi.
Cautarile au dat roade insa mereu ma loveam de aceeasi problema: cu cine las copilul sa ma duc la interviu? Adica, cu cine las copilul in speranta obtinerii unui job in urma acelui interviu? Procedurile de recrutare si selectie practicate de majoritatea firmelor din zona mea au ramas inca la nivel de “piata calda”, adica se da de veste printre cunostinte ca se fac angajari intr-un anume loc, se prezinta un CV mai mult sau mai putin profesionist facut, se organizeaza un interviu cu mai mult sau mai putin interes pentru persoana intervievata, toate acestea ducand la o pierdere a timpului meu. Dupa cateva astfel de interviuri am dedus ca nu merita sa ma prezint undeva unde sunt chemata doar ca cei de la HR se plictisesc si ca vreau sa colaborez cu oameni profesionisti, cu experienta in domeniu care isi valorifica eficient timpul pentru ca stiu ca el reprezinta bani. In urma aplicarii la un job intr-o astfel de firma am fost invitata si la primul meu interviu video. Mare mi-a fost uimirea cand interviul a fost sustinut chiar in fata directorului de la Bucuresti, chiar daca postul pe care urma sa il ocup nu facea parte din categoria joburi Bucuresti ci era la o filiala din orasul meu. Credeam ca am fost prost inteleasa, sau am inteles eu prost si am aplicat pentru locuri de munca Bucuresti, insa mi s-a explicat in mailul primit cu invitatia la interviu, ca de toate angajarile se ocupa cei de la centru si colaboreaza direct cu platforma Start Jobs.
Ce pot zice e ca, desi a fost primul meu interviu video, cred ca a decurs destul de bine. Am avut sentimentul de siguranta si incredere pentru ca eram pe teren cunoscut, adica in propria casa, nu a trebuit sa las copilul ore in sir ca sa ma duc la un interviu in cine stie ce locatie, insa totodata am simtit ca sunt in fata angajatorului ca si cum as fi fost fizic. Discutiile au decurs lin, raspunsurile mele (cred eu) ca au fost inspirate iar acum, astept cu inima in gat urmatorul si ultimul interviu, cel decisiv, care, fie ca ma va aduce mai aproape de telul meu de a avea un echilibru intre cele doua parti ale vietii mele, fie imi va alimenta dorinta de a nu ma opri pana nu gasesc ceea ce caut. Intre timp, experienta video interviului si-a pus amprenta asupra mea si cred ca denota totodata si un grad de seriozitate si respect reciproc intre cei doi parteneri la discutii. Acum, astept o noua invitatie 🙂 Tineti-mi pumnii 🙂
Sunt prinsa intre doua vieti, doua versiuni ale mele, cea dinainte fiind mai concentrata asupra carierei, asupra castigurilor si a educatiei, si cea curenta, concentrata pe partea mai sentimentala, avand la baza instintul matern, acel “cordon ombilical” invizibil care ma va lega toata viata de copilasul carliontat cu ochii mari cat cepele. Se pare ca a fost o lupta pe care familia a castigat-o, insa cu sacrificiul unei cariere. Nu pot zice ca am regrete, decat ca nu am luat hotararea asta mai repede. Decizia pe care am luat-o a fost sa incep sa imi caut un loc de munca cu program cat de cat flexibil, sau macar diferit de cel de la 08-18 cu care eram obisnuita, sa reduc naveta de 2 ore zilnice si sa imi orientez cautarile catre ceva mai local, si de ce nu, sa imi pot lua concediu in perioadele importante ale anului ca sa ma bucur de cei dragi.
Ce pot zice e ca, desi a fost primul meu interviu video, cred ca a decurs destul de bine. Am avut sentimentul de siguranta si incredere pentru ca eram pe teren cunoscut, adica in propria casa, nu a trebuit sa las copilul ore in sir ca sa ma duc la un interviu in cine stie ce locatie, insa totodata am simtit ca sunt in fata angajatorului ca si cum as fi fost fizic. Discutiile au decurs lin, raspunsurile mele (cred eu) ca au fost inspirate iar acum, astept cu inima in gat urmatorul si ultimul interviu, cel decisiv, care, fie ca ma va aduce mai aproape de telul meu de a avea un echilibru intre cele doua parti ale vietii mele, fie imi va alimenta dorinta de a nu ma opri pana nu gasesc ceea ce caut. Intre timp, experienta video interviului si-a pus amprenta asupra mea si cred ca denota totodata si un grad de seriozitate si respect reciproc intre cei doi parteneri la discutii. Acum, astept o noua invitatie 🙂 Tineti-mi pumnii 🙂
E prima data cand aud de asta, cu video-interviu. Chiar suna bine!
Si nici nu mai piezi timp cu logistica 🙂
Da,e foarte greu sa te reintorci la serviciu,dupa o pauza de 2 ani,mult succes, uite ce interesant cu interviul online.
E chiar ceva nou de care nu am avut parte pana acum. Sper sa imi fie de bun augur 🙂