Concept magic de marketing

Marketingul exista sub o forma sau alta inca din cele mai vechi timpuri iar cei intrerpinzatori au gasit mereu o cale de a scoate bani din asta si de a se remarca intr-o economie de piata concurentiala cu mai multi sau mai putini adversari ce activeaza in acelasi domeniu. Unii ar zice ca marketing-ul este in sine o arta, arta de a propaga o informatie, arta de a “crea” vizibilitate acolo unde este umbra, arta de a vinde, arta de a face cumparatorul sa se identifice cu una din situatiile in care ar avea nevoie de acel produs.

Marketing inseamna in primul rand imaginatie, gandire “out of the box”, anticiparea nevoilor cumparatorilor, urmarirea dezvoltarii tipologiei de cumparare si a trendului pe care il urmeaza. Marketingul imbina cu succes datele din teren referitoare la necesitatile cumparatorilor la un moment dat cu o strategie despre cum ar putea sa i le satisfaca. Marketingul e un fel de simbioza intre statistica si imaginatie, o alchimie de cifre si idei iar daca adaugam acestui concept de marketing si o doza de magie atunci avem reteta succesului.

Odata cu dezvoltarea acestui domeniu, a devenit tot mai greu sa suprinzi, sa vii cu idei noi pentru a mentine un brand la perceptia actuala sau pentru a-l trece printr-un intreg proces de rebranding, caz in care toata strategia de marketing trebuie regandita. Sa luam de exemplu deschiderea unui nou magazin intr-un mare mall din tara. Ne-am obisnuit ca in astfel de situatii sa ni se imparta pliante de catre domni sau domnisoare imbracate sau nu in tema, sa beneficiem de reduceri, de produse cadou sau te mai miri ce alte servicii gratuite in incinta noului magazin. Pana aici nimic nou, mai ales ca e strategia cea mai la indemana de multi comercianti insa cu costuri mai mari. Insa daca in acel loc unde este facut anuntul vezi un om tinand un balon intr-o mana si cu cotul celeilalte sprijinindu-se de sigla care e la 3 m inaltime? Ti-am captat atentia?

Nu trebuie sa investesti foarte mult in marketing ca sa ai succes, insa trebuie sa ai o doza de imaginatie, magie si intuitie astel incat sa creezi o imagine sau o situatie cu un puternic impact, de restul se ocupa social media pentru ca in scurt timp imaginea sau filmuletul va deveni viral. Astfel beneficiezi de publicitate “organica” si nu cumparata pe toate retelele sociale.

O seara frumoasa!

XOXO

Leave a Reply