Suntem toate diferite si asta e cum nu se poate mai bine. Nu-mi pot imagina o lume in care defileaza aceeasi femeie pe “repeat” in scenarii si haine diferite. Avem gusturi diferite iar asta e perfect. Nu as putea trai intr-o lume in care toti si-ar dori aceleasi lucruri, ar avea aceleasi idei si ar alege aceleasi lucruri pentru a-si satisface poftele de orice fel. Pe langa toate acestea avem si corpuri diferite, deseori diferite de cele pe care le vedem afisate in reviste, in postere, la tv sau pe catwalk iar asta nu inseamna decat ca frumusetea vine in forme diferite si ca ea sta mereu oglindita in ochii prin care fiecare vede lumea. Diversitatea nu putea fi completa daca la toate cele de mai sus nu enumeram si hobby-urile, pasiunile si deseori obsesiile pe care fiecare dintre noi le avem si sunt la fel de diferite pe cat suntem noi toti.
Cand vine vorba de pasiuni parca niciuna nu este la fel de pronuntat intiparita in ADN decat pasiunea femeilor pentru frumos. Iar frumosul are atatea si atatea forme si cuprinde, dar nu se limiteaza la pantofi, genti de dama, rochii, bluzite, make-up, design interior, etc. Daca esti femeie stii deja ca vorbesc de dorinta aia ascunsa de a-ti cumpara toate gentile si toti pantofii din lume numai de dragul de a le avea, de a le admira si ocazional de a le purta cu mare grija ca sa nu le strici. Asta imi aduce aminte de o replica din filmul “Sex and the city” cand Carrie Bradshaw afirma ca ei nu ii place sa isi tina banii la banca ci atarnati in dulap unde sa ii poata vedea. Desigur, ea vorbea de minunatiile de pantofi Manolo Blahnik, de gentile de firma si de cam toata garderoba ei insa noi, femeile de rand, pamantencele, avem cel putin o dorinta ascunsa, uneori compulsiva care ne duce la situatii in care suntem pusi fata in fata cu realitatea: o geanta de firma sau plata facturilor? De multe ori realitatea invinge insa pe termen lung nu e sanatos sa ramanem cu dorintele refulate si neimplinite, asadar, chiar daca nu iti permiti sau nu vrei sa investesti in gentile unui brand renumit alege genti din piele. Te vei bucura de aceeasi calitate, poate de multe ori de una superioara, insa nu vei avea sigla aia care de multe ori face lumea sa creada ca daca porti un anume brand, acesta vine cu stilul la pachet.
“Suntem prea saraci sa cumparam lucruri ieftine” e zicala care ar trebui sa ne ghideze viata si sa fie scaparea noastra din cercul vicios in care intram atunci cand cumparam o geanta ieftina din simplul fapt ca s-ar asorta la o bluzita la fel de ieftina pe care o vei purta de cateva ori intr-o vara. Imi place sa cred ca odata cu varsta impulsul de moment nu mai predomina atunci cand mergem la shopping iar calitatea lucrului ales este o completare a imaginii mature pe care o afisam in public. Imi place sa cred ca odata ajunsa la 30 de ani deja esti un adult format cu pareri, gusturi, stil si nu te mai poate influenta cine stie ce trend trecator si kitch doar pentru ca e la moda. Inainte de a alege ceva trebuie sa treci produsul prin filtrul personal care are la baza un intreg algoritm ce variaza in functie varsta, forma corpului si personalitate. Oricat de asemanatoare ar fi 2 persoane nu vor fi niciodata copia fidela a celeilalte tocmai de asta vor alege mereu diferit, iar daca isi cunosc forma corpului vor opta mereu pentru ceea ce le avantajeaza. Tu stii ce te avantajeaza? Daca nu, te invit sa citesti mai jos cateva sugestii despre cum sa iti alegi cea mai potrivita geanta pentru corpul tau.
In primul rand intervine intrebarea: “Geata mica, medie, mare sau supradimensionata?” Nu este un raspuns general valabil ci fiecare forma a corpului este mai bine pusa in valoare cu un alt tip de geanta. Asadar, daca esti miniona si ai o geanta supradimensionata agatata de tine, va parea ca mai ai un pic si te scufunzi in ea sa dormi. Vei parea mult mai mica decat esti de fapt, asadar, ar trebui sa alegi o geanta mica si finuta asa cum esti si tu, iar daca vrei o schimbare ia-ti una cel mult de marime medie. Daca esti inalta, o geanta micuta va lasa impresia ca locuiesti intr-o tara a piticilor si le-ai furat poseta. Te va face mult mai inalta decat esti de fapt, iar daca ai si tocuri nu cred ca vrei asta. Pentru tine, si pentru mine care am 1.78m fara tocuri, cele mai potrivite sunt gentile mari, supradimensionate in care sa incapa toate lucrurile noastre de “giganti”.
A doua intrebare pe care ti-o vei pune va fi “Geanta cu maner lung, scurt sau mediu?” Aici raspunsul e mai simplu insa la fel de important: oricare. Depinde pe ce vrei sa atragi atentia: bustul generos, talia subtire sau picioarele lungi? Cand te decizi cu ce anume vrei sa te lauzi atunci iti alegi geanta care sa ajunga pana in acea zona: un clutch sau o geanta cu maner scurt daca vrei sa te lauzi cu sanii, una cu maner mediu va ajunge pana la talie si ti-o va evidentia si una care are manerul mai lung si purtand-o in mana ajunge pana la picioare va atrage cu siguranta atentia a picioarele de gazele. Tu decizi care iti sunt atuurile si in functie de asta iti alegi geanta.
Ulterior, din lista filtrata de primele doua intrebari vor mai ramane cateva aspecte pe care sa le supui deciziei si anume “Ce forma sa aiba geanta?”. Desi te-ai gandi ca ar trebui o geanta care sa fie asemanatoare formei tale, un principiu general valabil in lumea modei este ca trebuie sa alegi invers fata de corpul pe care il ai. Asadar, daca esti slaba, alege o geanta care sa iti creeze un plus de volum prin formele rotunjite, daca esti mai “implinita” alege o geanta cu format drept (dreptunghiular sau patrat).
Acum ca am bifat regulile de “buna purtare si alegere” ale gentilor nu mai ramane decat sa alegeti si voi ceva: Cum purtati gentile de piele? Raspunsul meu v-ar putea ajuta si v-as spune asa: “Cu multa atitudine, incredere si stil!” cu siguranta ca stilul il aveti deja iar calitatea este incorporata in tot ceea ce alegeti sa va inconjoare.
O zi frumoasa!
XOXO
Imi plac gentile mari dar nici chiar foarte mari ca destul sunt eu mare :)) si cu manere medii, o pot purta si pe umar si de mana dar de regula multe genti au cate doua manere. Imi plac gentile cu lant dar si aici un anumit lant, mai nou imi doresc o geanta cu imprimeu floral ca cea din imagine.
Mie imi plac de regula gentile mari, destul eu sunt inalta, macar sa fie si geanta 😉 Abia acum, scriind acest articol am aflat ca nu ma avantajeaza gentile crosbody desi le-am purtat frecvent de cativa ani 🙂
Eu sunt miniona si prefer si gentile la fel: mici. 🙂