Cum sa iti ondulezi parul cu ondulatorul automat Rowenta So Curls

Asa cum stiti, sau daca nu stiti, aflati acum  🙂 , am participat de curand la campania de testare Rowenta a celor de la Buzzstore destinata exclusiv bloggerilor. Nu mai e noutate ca am participat deja la cateva campanii desfasurate de Buzzstore si de fiecare data am revenit cu impresii care mai de care mai diverse deoarece, comparativ cu alte platforme, pentru ei chiar conteaza parerile personale nedisimulate.

In cadrul campaniei Rowenta au fost trimise aleatoriu atat perii rotative cat si ondulatoare automate, eu primindu-l pe cel din urma. Culmea ca eu, o novice intr-ale carliontilor ba chiar o impatimita a parului drept, am prins drag de acest aparat care, la prima impresie nu insuma dorintele mele de coafare. WP_20160531_12_35_06_Pro

Cum sa nu iti ondulezi parul cu ondulatorul de la Rowenta?

La primirea pachetului speram sa fie peria rotativa, convinsa chiar ca o voi primi deoarece parul meu nu se prezenta ca fiind un candidat ideal pentru pentru un aparat atat de performant. Am fost oarecum uimita ca a ajuns la mine ondulatorul dar, dupa cateva zile de uitat insistent la aparatul scos din ambalaj am trecut peste ideea intiparita in minte ca varianta mea cu bucle arata ca un aristocrat cu peruca. Analizand desenele de pe cutie nu mi-a fost greu sa imi dau seama de cum ar trebui folosit pentru obtinerea unor rezultate ideale. Am setat temperatura si timpul de expunere dupa indicatiile oferite atat pe cutie cat si pe pliant, am introdus o suvita de par in aparat iar dupa ce aceasta a fost prinsa inauntru si rulata in jurul tamburului cu invelis din turmalina am dat drumul butonului si … am asteptat timp in care am numarat pana la 6 😀 Bucla iesise perfecta iar blondul din parul meu si-a pus amprenta si pe creier asa ca situatia a fost cumva tragi-comica. Citisem undeva la instructiuni cum ca trebuie sa astepti semnalul sonor si, blonda din mine isi mai face o bucla in ideea ca ceva trebuie sa se auda. Nimic nici de aceasta data, asa ca prima concluzie a fost ca buclele sunt misto dar aparatul cred ca e setat pe mute sau e stricat, din moment ce nu se aude niciun “piuit”. Mi-am strunit insa dorinta de a scrie un mail celor de la Buzzstore ca aparatul e defect si am cautat raspunsul pe Youtube. Intr-adevar, aparatul trebuie sa scoata un sunet dar de ce face discriminari si la blonde nu vrea? De-aia ca blonda e destul de “blonda” incat sa nu tina butonul apasat pe tot parcursul procesului de ondulare al parului 🙂13599873_1138156392914475_6357719922709455600_n

Cum sa te ondulezi corect cu Rowenta so Curls si cum sa obtii rezultatele dorite?

Partea de care nu trebuie sa uitam niciodata atunci cand spalam sau coafam parul este ingrijirea si protectia lui. Buclele perfecte incep cu primul pas din ingrijirea parului: spalarea. Spalati-va initial parul, aplicati o masca sau un balsam pentru a-l “domoli” daca e incapatanat si pentru a-l hidrata destul incat sa fie usor de lucrat cu el. Aplicati un ser la varfuri sau un spray/balsam leave-in daca aveti un par foarte uscat, pentru un par normal am observat ca e prea mult si cele doua din urma nu fac decat sa ii accelereze procesul de ingrasare si sa ii reduca timpul dintre spalari. De fiecare data, indiferent ca folositi doar foehn-ul sau continuati cu coafarea parului si cu alte aparate, folositi protectia termica pentru a nu vi-l arde. Asa  cum subliniez mereu, varfurile despicate se trateaza doar  cu foarfeca, iar daca aveti un par sanatos el va fi si usor de aranjat.

Urmatorul pas in obtinerea buclelor perfecte este identificarea  tipului de par si a buclelor dorite. Asadar, pentru un par fin si bucle lejere timpul de expunere si temperatura vor fi la limita lor inferioara, in timp ce pentru un par gros si bucle definite va trebui sa cresteti atat temperatura cat si timpul de expunere la caldura. Incercati diferite combinatii pana obtineti rezultatul dorit.

Pentru rezultate uniforme si pentru evitarea situatiilor in care parul ramane blocat in aparat sau aveti portiuni intregi de par drept printre cel ondulat, folositi clamele de par pentru a-l separa si pentru a lucra cu fasii mici care va vor garanta bucle de durata. Pentru o conturare mai buna si pentru a fi siguri ca rezultatele rezista mult timp folositi un fixativ sau orice produs de coafare care va garanteaza conturarea buclelor. Eu prefer aplicarea unei cantitati moderate de spuma de par deoarece mi se pare ca se coafeaza mai usor iar buclele se “stabilizeaza” mai repede.

Situatii neplacute ce pot surveni in procesul de ondulare

Sunt putine deoarece aparatul este foarte usor de folosit si este foarte sigur fiind invelit intr-un material care nu face trensferul de caldura, astfel atat scalpul cat si degetele tale sau a curiosilor de pe langa tine sunt in siguranta in manuirea lui. Se poate intampla uneori ca parul sa iti ramana blocat inauntru dar aste nu e din vina lui ci e datorita faptului ca nu ai separat bine suvita de par si astfel au intrat dupa suvita si alte fire care nu trebuiau sa ajunga acolo, deocamdata. Aparatul le invarte si iese la final o chestie din par ciudata, dar asta nu inseamna decat ca trebuie sa reiei procesul: perii bine suvita de par, o lasi sa se raceasca, aplici putin ser termo protector si incerci din nou, separand bine suvita de restul parului.

O alta situatie nedorita este atunci cand te ondulezi singura si nu ajungi la parul din spate sau nu ai indemanare cand treci pe partea stanga. Astfel de situatii se rezolva in timp, odata cu folosirea lui crescand si nivelul tau de indemanare in manuirea lui si in separarea corecta a parului.

Concluzii finale, bune si mai putin bune

Experienta mea dar si prietenelor mele cu el m-a convins ca e un aparat capabil, competent, efiecient si de cursa lunga. Faptul ca a reusit sa transforme o indoctrinata a parului drept intr-o entuziasta a celui ondulat lejer cred ca spune multe despre cat de usor este de folosit dar si ce rezultate poti obtine cu el.

Nu stiu insa daca l-as lua cu mine in concediu, intr-un bagaj unde fiecare centimetru patrat conteaza un aparat de dimensiunile lui ar ocupa mult spatiu, asadar cred ca as opta pentru placa deoarece este mai compacta.

Singurul aspect care nu m-a incantat la el dar nici nu a fost un impediment atat de mare incat sa ma faca sa nu il  folosesc este faptul ca parul capata un miros oarecum de ars. Nu stiu de ce, poate pentru  ca timpul de expunere la caldura este mai mare decat in cazul placii de par, dar in mare parte acest aspect poate fi “mascat” cu produsele de styling care oricum contin parfum.

Iata si filmuletul de final, un material needitat, o prima aparitie “pe sticla” cu multe glume 🙂 pe care va invit sa il vizualizati.

Cum poti testa si tu si alte informatii utile

Daca iti doresti sa testezi si tu diferite servicii sau produse te poti inscrie gratuit in comunitatea BuzzStore. Periodic sunt organizate campanii de testare pentru diferite produse de ingrijire, uz casnic sau diferite aparate utile in gospodarie. Parerile mele despre produsele pe care am fost aleasa sa le testez le puteti gasi aici, aici, aici si aici. Totodata, pe langa faptul ca la finalul campaniei poti pastra produsele primite daca respecti cativa pasi, poti aduna puncte care ulterior se transforma in bonuri de masa sau daca esti foarte activa in cadrul unei campanii  poti castiga premii suplimentare.

Haideti si voi in comunitatea BuzzStore! Va asteapta o lume plina de suprize 🙂

O duminica frumoasa!

XOXO

2 comments

Leave a Reply