Ne place sa ne inconjuram e frumos, sa atragem frumosul in viata noastra, iar daca e sa tinem cont de anumite curente literare, arta uratului devine si ea frumoasa tocmai prin expunerea si abordarea ei, prin gasirea frumosului acolo unde el ne se mai vede de atata urat. Traim intr-o lume a artelor, afirmatie indisolubil legata de vechea zicala romaneasca cum ca “omul sfinteste locul”. Eu as veni in completare cu “omul sfinteste nu doar locul ci si pe sine insusi, iar daca face ceva cu pasiune poate aduce orice la nivel de arta”.
Asta am concluzionat cand am aflat ca pentru a fuma un trabuc este un intreg ritual. Un bun prieten pe care nu il vazusem de foarte multi ani se “rataceste” prin zona noastra asa ca era fara doar si poate o vizita si la noua noastra casa. Intr-o seara, prins in discutii politice pe terasa cu sotul meu vad ca isi aprinde un trabuc, il tine o perioada neaprins si apoi il fumeaza. Curiozitatea m-a impins sa vreau sa stiu mai multe: de ce trabuc, de unde si le cumpara, cat costa, de unde placerea asta si de ce nu tigari si cu ce le “asorteaza”, ca ma indoiam ca ar merge cu berea rece pe care vroiam sa i-o ofer.
Am pus copilul la culcare si am revenit pentru “povestea” mea de noapte buna si am constatat intre timp ca “pufaitul” dureaza foarte mult, ca e un trabuc foarte gros si ca nici macar tantarilor nu le place. Nu as putea zice ca m-a incantat mirosul dar as fi fost dispusa sa stau si in miros de otet daca ar si alungat bizaiturile enervante. Am aflat de la el ca e un obicei “achizitionat” de ceva timp, a inceput cu cele mai subtiri si lungi iar acum este la stadiul in care isi doreste o intensitate mai mare a gustului asaca a trecut la cele mai groase. Viciul de care imi povestea este insa destul de pretentios si are propriul ritual. Greu mi-a venit sa cred ca aprinderea unui smoc de foi de tutun sau pufaitul lui ar pune probleme cuiva dar mi-a explicat ca fiecare din trabucurile cubaneze pe care le aprinde, reprezinta o experienta senzoriala care este completa doar daca parcurgi toti pasii: alegi calitate, intai pipai trabucul pentru a nu exista denivelari pe suprafata lui (perfectiunea este punctul de reper), il tai cu un aparat special (recomandat este o ghilotina metalica astfel incat taietura sa fie foarte curata) si il fumezi fara sa il aprinzi. Aici ceva nu se lega … in mintea mea… daca tot l-ai luat de ce stai cu e in gura neaprins? Baby light that fire up!!! Mi-a explicat ca atunci este cel mai important moment din tot ritualul, papilele gustative pot simti iarba taiata, savana, aromele pamantii, etc si se pot acomoda cu ele. E un moment efemer care dureaza doar pana la aprinderea trabucului. Aprinderea lui insa e cu totul alta “arta”, nu se face cu orice sau oricum ci doar cu chibrituri speciale, asezandu-l pe acesta perfect perpendicular pe flacara, nu tot deodata ci incet, pana se inroseste tot capatul, dand ragaz frunzelor sa se incalzeasca si apoi sa se aprinda incet. Nu am prins ideea cu aprinderea inceata dar cert e ca odata aprins un nor de fum s-a instalat in jurul nostru, nor, din fericire, impenetrabil pentru tantarii din jurul nostru
Berea din mana pe care vroiam sa i-o ofer a pierit in fata povestii lui asa ca l-am intrebat si cu ce anume se serveste trabucul, pe langa atitudine de cuceritor? Zambeste, ma recunoaste prin ironiile specifice si imi propune sa ii ofer un cognac bun intr-un pahar usor incalzit. I-aduc un Hennessy, ca aia aveam in casa, dar paharul era la temperatura camerei. Sper sa nu ii fi stat in gat fumul 🙂
Toata vorba asta despre tutun m-a facut sa regandesc serios perioada in care fumam slim-uri cu gusturi incepand de la lacramioare la spanac 🙂 si sa constat ca proportia dintre chimice si organice era destul de mare deoarece nu as fi suportat sa miros constant a tutun adevarat.
