De ce scriu cand scriu si de ce nu am mai scris?

Recunosc, ultima perioada m-a prins cu garda jos in ceea ce priveste blogul. Orele peste program si indatoririle de acasa pentru care esti perceputa ca fiind odihnita dupa 10 ore munca de cum intri pe usa, si-au cam spus cuvantul. Unul dintre efectele negative a fost incapacitatea mea de a-mi face timp pentru blog, pentru prietenii dragi pe care mi i-am facut online si pentru scrierea de articole asa cum mi-e dor mie sa scriu: sa intru in starea aia de visare in care toate ideile care stau in neant sunt pescuite rand pe rand si transpuse intr-un text care sa ma reprezinte, sa imi sustina credintele si opiniile si care sa imi ofere eliberarea de cotidianul coplesitor.

Am scris….

Oricat de aglomerata a fost perioada pe care am avut-o, atat la serviciu cat si acasa, tot nu am putut sta departe de scris, chiar daca uneori tanjeam sa ma eliberez psihic de toate problemele zilnice doar expunandu-le acolo… in infinitul internet in speranta ca cineva, undeva ma va intelege. Colaborarile avute in materie de content writing, adica acele articole scrise de mine si publicate pe alte bloguri, m-au facut sa am mici “escapade” si sa introduc o particica din mine in fiecare articol simtindu-ma in acelas timp ca autorii aia necunoscuti pe care nu ii stie nimeni si care se ascund in spatele unui brand. La unele colaborari am renuntat pentru ca am simtit ca ne incurcam reciproc: ei asteptau articole iar eu gaseam foarte greu timp sa le scriu, asa ca am transformat o situatie lose-lose intr-un win-win pentru ambele parti. Nu percep scrisul ca pe o corvoada, drept urmare mi-am facut blog,  dar cand el intervine intre mine si cele 6 ore de somn,12 de program de munca cu tot cu naveta si alte vreo 2 ore de consultari si decizii in privinta alegerii materialelor, texturilor, culorilor pentru casa si prea putinul timp petrecut cu pitica, deja lucrurile se schimba.

Echilibru

Acum, dupa o vara plina de munca, si cam atat, am decis ca timpul meu liber e foarte pretios, mai ales ca el a cam fost inexistent cateva luni. Desi trupul mi-e terminat ca o baterie, psihicul mi-e obosit, muza inca exista, e acolo, asimileaza, acumuleaza, indosariaza, arhiveaza pentru atunci cand ma voi lasa prada scrisului patimas, pentru atunci cand voi aduce un plus blogosferei prin calitatea materialului lansat. Am decis ca situatia trebuie echilibrata intr-un fel asa ca am scapat de acele indatoriri care faceau scrisul o corvoada: colaborarile cu multe cerinte, colaborarile inutile, colaborarile pe care nu le-am refuzat din politete sau din cauza ca interlocutoarea era prea draguta si nu am putut. In final, la sfarsit de vara ma simt eliberata si parca pot trage din plin o gura de aer curat pentru ca nu ma mai simt obligata sa fac nimic.

In forta, in curand

Am incercat sa mentin interesul vostru pentru acest blog prin concursuri, sper ca am si reusit. Scopul meu nu este sa fac din acest blog unul de concursuri dar am considerat ca ar fi ca un semn de apreciere pentru cei care poposesc aici si isi rup din timpul lor sa citeasca ceva de interes pentru ei. E un semn de apreciere pentru ca ati ales blogul meu ca sa gasiti informatia pe care o cautati chiar daca blogosfera, in infinitul ei, ofera mii de posibilitati.

In final, doresc sa va multumesc tuturor, celor care citesc “balivernele” mele, celor care comenteaza, care sunt doar in trecere  sau care ati ajuns din greseala pe acest blog 🙂

O seara placuta si pe curand, pe foarte curand 🙂

XOXO