Imi plac dulciurile! Dovada stau geamantanele burdusite pe care rudele mi le-au carat din tarile straine si de care am avut eu grija sa nu le las sa ajunga la termenul de expirare. Eu zic ca de fapt asta e economie, ca urmeaza legile chimiei unde nimic nu se pierde si totul se transforma si ca am facut curat in casa si am eliberat spatiu util unde putem depozita acum … alte dulciuri! Nu mai e o noutate de mult ca nu pot tine o dieta care sa nu includa dulciuri si cafea, nu imi pot imagina ziua fara sa gust macar dintr-o ciocolata si intre timp am legat o stransa prietenie cu stomatologul de care in trecut imi era frica. Mi-am acceptat “soarta” de devorator de orice cu zahar dar am echilibrat situatia, zic eu, cu lipsa lui din cafea si ceai.
Inafara de ciocolata, in diferite forma, sortimente, ambalaje, cu surprise sau fara, constat ca nu m-au atras niciodata prajiturile. Pun asta pe seama mai multor experiente “culinare” pe care mama, o gospodina desavarsita intr-ale bucatelor transmise din generatie in generatie pe linie materna si cu imaginatie aproape zero, le-a avut. Nu o condamn, mai ales ca atunci cand nu ii iesea ceva imi dadea bani sa cumpar de la magazin ceva dulce, dar apreciam efortul si perseverenta ei chiar daca nu erau completate si cu talent. In timp, copilaria mi-a ramas marcata de esecurile gastronomice ale mamei si de cutia cu fursecuri asortate luata de la magazinul de paine, de acele asa numite prajituri facute la norma de o masinarie. Povestea dulciurilor colorate viu si a brioselor decorate pe care le vedeam in filme sau in emisiunile de gatit incepea sa devina un mit pentru ca la noi, in acel oras mic dar dornic de afirmare culturala, se pare ca nu exista “cultura dulciurilor colorate” ci doar “cultura prajiturilor mixte la cutie”, culminand cu nemuritoarele savarine si amandine care nu m-au atras niciodata.
Evenimentele speciale, personale, au devenit si ele o problema atunci cand trebuiau sa fie o bucurie: lipsa mea de talent (aia transmisa pe linie materna din generatie in generatie in familia mea) si familia mare ce se aduna mereu acasa cand e ziua cuiva, cand e o aniversare sau pur si simplu se intampla sa fim toti dupa mult timp in acelas loc, au facut sa nu mai fie speciale deloc. Cine mai vrea un desert greoi dupa ce tocmai a mancat 10 mici? Nici macar copiii nu mai erau atrasi de dulciurile monotone, iar cei care isi fac curaj sa ia un fursec aveau dificultati in a-l termina de mancat si cu siguranta nu mai indrazneau sa il ia si pe al doilea.
Anul asta, imi doresc sa fie altfel: sa fie cu adevarat speciala reuniunea noastra de familie iar singurul aspect la care trebuie sa “lucrez” este desertul. Nu va ganditi ca imi perfectionez talentul inexistent in a duce fursecurile la nivel de food art ci rezolv totul cu minim de stres in cateva minute datorita miraculosului internet: plasez o comanda de dulciuri online.
Asa am ajuns sa vad ca putine firme serioase si profesionale livreaza dulciuri acolo unde ai nevoie: la petreceri, la zile aniversare, la evenimente bussiness si la orice alt eveniment special pe care il doresti marcat de putin dulce. Eu m-am oprit la Fancy Bites, m-a incantat conceptul lor de a aduce o prajiturica deloc banala la nivel de arta culinara. Ideea lor este binevenita mai ales ca iti poti alege pachetul direct de pe internet, stii pretul final in momentul cand faci comanda prajituri si livrarea ti se face la usa. Daca la cele enuntate mai devreme adaugi si faptul ca sunt frumos asezate pe suporti, decorate cu grija la detalii si diversitatea prajiturilor pe care le pun in pachet este covarsitoare atunci stii sigur ca ai gasit un partener de cursa lunga pentru toate evenimentele ce vor urma in viata ta. De ce sa fii banal si sa te multumesti sa manaci ceva dulce care nu te atrage decat prin gust cand poti sa ai o adevarata experienta senzoriala gustand dintr-o prajitura care stii ca va avea gust minunat inainte de a o gusta. Culori vii, modele neobisnuite, iesite din tipar, asocieri de texturi si gusturi alese cu grija, toate la usa ta cat ai zice “Bine ati venit!”.
