Ai un dormitor mic și vrei să-l transformi într-unul perfect? Iată câteva idei cum să-l conturezi conform tendințelor din 2019

Fiind cameră destinată odihnei și relaxării, dormitorul trebuie amenajat ideal pentru a deservi tocmai acestui unic scop. Dincolo de ceea ce știai deja, probabil este timpul să afli mai detaliat despre factorii care te vor ajuta să-ți transformi dormitorul în locul pe care nu vrei să-l mai părăsești vreodată.

Ia parte într-o scurtă, dar cuprinzătoare călătorie, unde vei învăța cum să pui în aplicare o serie idei de dormitoare mici care te vor ajuta să alegi, nu doar ceea ce este mai bun, dar și ceea ce ți se potrivește ție și caracterului tău cel mai bine.dormitor mic

Ce culori să alegi?

În general, acolo unde este pusă problema cromaticii, trebuie să ții cont de faptul că experții se ghidează după un model foarte simplu. În tot ceea ce reprezintă combinații de culori, toate acestea revin a fi folosite în felul următor:

  • Culori primare: aici în general intră culorile care se regăsesc cel mai evident, de exemplu, la un dormitor, culoarea primară trebuie să fie una neutră, calmă, ceva care să nu țipe dar nici să nu zică absolut nimic, precum albul, bejul, bleu-marin sau chiar gri.
  • Culori secundare: ei bine, aici deja poți încadra culori care transmit ceva mai mult decât neutralitate, de exemplu poți opta pentru un negru, albastru, verde sau chiar și portocaliu
  • Accente: acestea au rolul de a scoată în evidență elemente de geometrie, de a adăuga detalii și informație acolo unde este loc. De exemplu, un dormitor poate fi decorat într-un stil modern având pereții albi, mobilier negru și elemente de accent aurii sau chiar verzi la mânerele sertarelor, la conturul obiectelor din cameră sau chiar și la lenjeria de pat.dormitor mic

Ce textile să alegi?

Supradimensionate este cuvântul cheie aici. Dar pe lângă acesta, ai face bine să te orientezi către texturi fine, plăcute și dacă se poate naturale. Tocmai datorită faptului că este extrem de important ca pielea ta să respire.

Lenjeria de pat care are țesătura mult prea deasă și material greoi, nu vor face decât să îți producă:

  • Mâncărimi,
  • Electricitate statică
  • Supraîncălziredormitor mic

Spre ce stil să te orientezi

Dacă de fel ești o fire melancolică și ai format un ochi anume pentru tot ceea ce este frumos, cu siguranță stilul Vintage s-ar putea să ți se potrivească. Acesta se caracterizează prin:

  • Confort și siguranță
  • Motive ale dichisului și bunului gust
  • Melancoliadormitor mic

De asemenea, dacă ești un cugetător de fire și raționalul este deviza ta în viață, modernismul surprinde o altă formă a idealurilor umane, prin știință și ideea măsurii suficiente, stilul modern se caracterizează astfel

  • Aspect curat, neted
  • Accentuat pe material
  • Lumina joacă un rol de bază
  • Proporții gândite, firești
  • Minimalist
  • Simplu

În concluzie, un dormitor mic beneficiază foarte bine de elementele caracteristice stilului vintage sau modern tocmai datorită faptului că nu se concentrează pe detalii abundente și opulență, spre deosebire de alte stiluri care au tendința să încarce cu informație. Foarte simplu și sigur în același timp este să respecți ceea ce presupune combinarea de culori și principiile fundamentale ale cromaticii, astfel, restul lucrurilor vor avea sens de la sine.

Leave a Reply