Anii dezvoltarii mele si experientele traite de pana acum mi-au aratat ca sunt o persoana egoista, preferential ambitioasa si mereu implicata partial asa ca, a fost mereu greu sa fac loc altcuiva in “patratelul” meu. O anumita parte din mine stia ca mai e ceva care trebuia dezvoltat, nici macar eu nu stiam dar, parca, ceva lipsea. Nu as putea spune ca intalnirea persoanei iubite m-a completat, poate doar a creat un simt al apartenentei, al unui loc in brate unde sa te cuibaresti de toata lumea, un loc unde poti comunica liber, unde ai un alt limbaj si glume interne, unde esti vulnerabila, unde din vise se poate naste un plan de viitor, in doi. Problema copiilor nu s-a pus niciodata explicit si, chiar daca la acel moment ii vedeam pe toti ca niste mici galagiosi, cu fata sifonata, uneori nepoliticosi si mereu cu miros ciudat si gura cascata din care curge saliva, m-am incurajat singura ca asta nu va fi un impediment pentru o viata reusita in doi.
Stiam ca mai devreme sau mai tarziu va veni si copilul dar, daca ar fi fost dupa mine, as fi preferat mai tarziu atunci cand am vazut ca testul Barza imi arata doua liniute. Abia imi dadusem preavizul si incepeam in 2 zile la o alta firma aflata la 30 km departare…. Gandul ca acest copil m-ar impiedica in vreun fel sa ma dezvolt profesional m-a pus intr-o situatie fara precedent. Asa ca, am facut singurul lucru rational pe care o femeie socata de o eventuala sarcina l-ar fi putut face: am dat vina pe test si am presupus ca e un fals pozitiv. Am mai cumparat vreo 5 teste Barza, le-am facut si, cand toate aratau acelasi rezultat am trecut la urmatorul pas pe care o femeie rationala in situatia mea ar face: am inceput sa plang si, am continuat asa cam 2 saptamani, spre mirarea sotului care nu intelegea reactia.
Dupa ce analizele la sange m-au convins de un adevar pe care inca speram sa nu fie tocmai acum, am acceptat si m-am responsabilizat imediat facand singurul lucru laudabil: am renuntat la fumat exact atunci! Ideea ca nu mai sunt doar eu afectata de alegerile mele m-a facut sa imi dau seama ca imi doresc un copil sanatos si, nu din motivul ca asta isi doreste orice mama, ci din faptul ca nu ma vedeam destul de puternica de a avea grija de unul cu probleme. Dupa cum va spuneam, egoismul meu de copil singur la parinti inca era foarte prezent, dar nu pentru mult timp.
Inca derutata de postura de nou angajata, primele 3 luni aproape ca nu am simtit ca sunt insarcinata, cel putin nu din privinta garderobei. Totusi, interesul crestea pe zi ce trece, cautam si citeam etapele dezvoltarii pe internet, imi programam vizitele la ginecolog si imi luam vitaminele prenatale. O atentie crescuta a cazut si asupra mancarii pe care o preferam foarte putin procesata, fructe si legume bio de sezon, iar inainte sa mananc ceva ma gandeam la mine ca la un filtru uman: daca ceva daunator trece de mine si ajunge la ea..la acea grupare de celule sub forma de calut de mare cu puls crescut? Cat de mult rau ii pot face involuntar si cat de mult bine ii pot face voluntar? Totusi inca eram imatura, inconstienta…inca incercam sa ma agat de prioritati false.
Tot universul si sistemul meu de valori si prioritati s-a schimbat insa cand am vazut prima imagine cu bebelusul ce urma sa fie al meu. Pulsul crescut in anticiparea primei dati cand ma uitam pe furis la ecograf ca printr-un vizor m-a facut sa vad o intreaga lume noua in care actorul principal era cat un bob de mazare (inca). Nu am crezut pana in acel moment ca cea mai puternica iubire a vietii mele va fi atat de mica si atat de profunda incat sa ma faca sa vad urmatorii 20 de ani din viata mea ca pe un film de aventura, presarat cu notiuni de medicina elementara, educatie, toate inchegate cu multa rabdare si iubire. Parca deodata egoismul meu se transformase in servitute, iubire, dependenta, ambele puse la dispozitia celei care va creste sa devina un pui de om cu parul balai si ochi de inger. Parca deodata bebelusii nu pareau o idee atat de rea si nici nu imi displacea ipostura in care ma aflam. Cred ca abia atunci am imbratisat cu adevarat “mama” din mine si am acceptat ca aceasta sa se manifeste.
Maternitatea m-a facut sa fiu vulnerabila, dar si puternica in acelasi timp. Sa ma las impresionata de o lacrima in coltul ochiului, o privire de catelus, o gurita stramba care prevestea niste vociferari cu multi decibeli si sa cedez lor (uneori) dar, in acelasi timp, m-a instruit sa practic „tough love”, adica acea educatie facuta cu iubire si constiinta ca ceea ce faci e spre binele viitor al copilului, chiar daca in acel moment nu ti se pare ca e asa. Maternitatea m-a facut sa apreciez mai mult viata, sa imi fac griji care inainte mi se pareau neintemeiate sau le priveam cu superficialitate, m-a facut sa constientizez ca singurul lucru bun care l-am facut in viata asta e acest copil, lumina ochilor mei si singura mea vulnerabilitate mare, inchisa intr-un corpusor mic. Maternitatea m-a facut sa apreciez fiecare zi mai mult decat o faceam pana acum, sa imi reevaluez prioritatile si sa devin constienta ca singura umbra din viata mea e posibila doar prin lipsa micutei. Obstacolele mi se par mai usor de trecut si sunt gata sa iau viata la tranta, si nu doar pe ea, daca simt ca altereaza mica „lumina” a vietii mele.
Instinctul matern, desi declansat cam tarziu, a castigat lupta cu egoismul, cu dorinta de libertate, iar femeia din mine a fost ingenunchiata in fata mamei din mine. Recunosc ca primele zile ma simteam captiva in libertate dar apoi cred ca am dezvoltat sindromul Stockholm si am devenit la randul meu dependenta de mica „rapitoare”.
La voi cum a fost cu Barza? 🙂
O zi minunata mamicilor!
XOXO
Foarte frumoasa si emotionanta povestioara, si eu am scris pe blog:* te pup!
Am citit si am vazut si pozele cu motata ta micuta! E frumos sa fii mamica! Inveti si traiesti la un nivel la care nu credeai, cel putin pe plan emotional!
Hmm imi place ce am citit, la noi nu a fost chiar asa,dar undeva tot pe acolo. Imi doream,dar nu venea barza, totusi cand a venit,am ramas putin socata iar eu imi puneam meereu intrebarea ce-o sa ma fac de acum.
Eu am avur dubii daca voi fi o mama buna, am pus la indoiala tot ce eram pana in acel moment si ma temeam sa nu “stric” copilul 🙂 Am avut o teama enorma cu capul care trebuia sustinut (imi imaginam ca daca nu il tin bine se rupe de corp 😀 )si cu fontanela de imi era si frica sa ii ating capul 🙂
La mine a fost invers, dar cum tot aceleasi reactii dupa aflarea vestii 🙂 Important este sa ne asumam si sa facem ce putem mai bine, nu?! 😉
Am facut ce am crezut mai bine, unii ar spune ca am exagerat cu anumite chestii de igiena insa rezultatul dupa cativa ani a fost unul bun 🙂
Îmi plac tare produsele lor.
Si mie, mai ales testul cu doua liniute 😀
Produsele celor de la Barza mi se par super utile si eficiente! Chiar merita incercate!
iti recomand plasturii pentru menstruatie, pentru mine sunt o revelatie!
Foarte emotionanta povestea ta. Ai facut o alegere buna sa te lasi de fumat si sa te responsabilizezi.
Nici nu aveam cum sa mai continui stiind la cate pericole expun copilul !
Barza a venit puțin mai târziu, dar a venit! Toate problemele sunt date uitării atunci când vezi gagalicea mică care te îmbrățișezi și îți spune ca te iubește
La mine trebuia sa vina candva dar s-a nimenit exact intre joburi 🙂
O poveste emoționantă ce îmi trezește multe amintiri din perioada maternității. Mulțumim că ai impartasit-o cu noi.
Cu mare drag! Sunt atatea emmotii incat as fi ajuns la km de pagini doar sa scriu pe subiect 😉
Barza aduce cel mai asteptat rezultat!
Depinde de ce rezultat asteapta fiecare 🙂
Ma bucur ca am trait langa tine emotia testului 🤗
Minunata povestea. Am simtit toate emotiile puse in cuvinte. 🙂 Si eu am fost cam socata cand a sosit Barza.
Una dintre cele mai frumoase perioade din viata