Inteligenta emotionala la copii este un subiect foarte complex si delicat, mai ales ca micutii resimt emotiile mult mai puternic decta adultii. Uneori nici nu inteleg pe deplin ceea ce simt si cum sa se comporte, asa ca deseori reactia lor este plansul sau furia, ambele corecte.
Una dintre cartile de dezvoltare emotionala pentru copii, din ultima perioada care a completat colectia actuala de carti pentru copii ( “Ce fac daca ma pierd?”, “Eu si sentimentele mele”, “Sunt furios, ce sa fac?” si “Gata, acum am destul!”) are la baza gestionarea tristetii.
“Sunt trist, ce sa fac?” cu text si ilustratii de Dagmar Geislar este o carte de dezvoltare emotionala pentru copiii peste 5 ani. Daca va ganditi ca acest tip de carti, despre inteligenta emotionala la copii, nu este de folos copilului vostru ganditi-va pentru o secunda cat de greu va este uneori sa va controlati emotiile. Va enervati usor, va vine sa plangeti, deveniti melancolici sau pur si simplu sunteti tristi? Toate acestea sunt emotii iar gestionarea lor corecta, acceptarea si depasirea lor face posibila continuarea vietii fara a lua decizii pripite la cald si fara sa ramanem blocati in trecut de o amintire sau o pierdere a cuiva drag. Daca noua, adultilor, ne vine greu sa ne stapanim emotiile, unii dintre noi avand inteligenta emotionala unor copii, imaginati-va cat de dificil este pentru un copil care nu intelege si nici nu stie poate prea bine sa explice cum se simte.
Tristetea si pierderea sunt greu de explicat copiilor, poate una dintre cele mai grele dupa intrebarea “De unde apar bebelusii?”. Cartea aceasta explica foarte multe aspect ale tristetii: motivele pentru care poti fi trist, cum te simti, cum reactionezi, fara a cataloga un mod sau altul ca fiind corect sau gresit. Unele intrebari referitoare la motivul, importanta lui, dorinta de companie sau deopotriva, activitati preferate in momentele in care suntem tristi pot ajuta la conturarea motivului/motivelor tristetii.
Analogia dintre ciclul de viata al unei plante si ciclul vietii unui om este redata in imagini foarte sugestive pentru o mai buna intelegere de ce tot ceea ce este viu are durata lui de viata si la un moment dat va muri.
Exemplele pe care cartea le da sunt opuse, cel al unei copile ce si-a pierdut bunica si era foarte trista si celalalt al unui copil care si-a pierdut matusa pe care nu prea a cunoscut-o, dar nu era trist deloc. Astfel, copilul va putea trage singur concluzia ca oricare dintre cele doua modalitati de a fi trist sau de a jeli pe cineva sunt bune. Fiecare dintre noieste diferit si sufera diferit, tristetea neputand fi fortata asa cum nici bucuria nu poate fi fortata.
Pasii de acceptare a pierderii suferite sunt redati pe intelesul copiilor, astfel ca la final, concluzia cartii constand in faptul ca, indiferent cat dureaza, sau ce ritualuri ne ajuta sa trecem peste pierderea suferita, durerea va fi din ce in ce mai mica odata cu trecerea timpului, pana cand vor ramane numai amintirile frumoase cu acea persoana.
Cel mai important este ca noi sa ajutam copilul si sa ii oferim ceea ce are nevoie pentru a-si gestiona singur tristetea: spatiu sau imbratisari, singuratate sau companie, un pachet de servetele sau un sac de box. Atata timp cat ii aratam ca suntem alaturi de el si ii respectam deciziile, va reusi cu timpul sa si le gestioneze din ce in ce mai bine, va suferi mai putin si se va descoperi mai mult.
Ati fost pus vreodata in dificultate de reactiile sau intrebarile copiilor? Credeti ca inteligenta emotionala la copii este un subiect ce merita aprofundat de la varste fragede?
O zi minunata va doresc!
XOXO
Asa este, cel mic ar trebui sa fie ajutat sa isi gestioneze singur tristetea 🙂