Nu e usor sa ai un copil care sa isi doreasca sa faca de toate, in plus pe langa cele care le face deja, de asta de multe ori raspunsurile parintilor se gasesc in carti de dezvoltare personala. Pentru noi totul a pornit ca o joaca, o activitate consumatoare de energie, care sa faca un copil energic sa doarma bine seara, sa socializeze si sa scape de timiditate. Asa a inceput tenisul la 4 ani jumatate, cu racheta in mana si mii de mingi stranse, cu putina joaca si multa carisma din partea antrenorului.
Odata ce anii au trecut si calitatile ei de jucatoare s-au imbunatatit, a simtit cum joaca se transforma intr-o competitie si ca emotiile pe care le simtea ii dadeau o durere de burtica. La inceput nu am bagat de seama, am pus durerea pe seama a ceva ce a mancat, sau a efortului de la antrenament dar acum ceva timp s-a acutizat. Pediatrul ne-a recomandat o schema de tratament cu niste probiotice, analize de coprocultura si un ecograf care nu a aratat nimic concret. Dupa 2 luni ne-am intors inapoi, exact la doua zile de la un concurs de tenis si, pe langa medicatia recomandata ne-a spus ca e posibil sa fie din cauza stresului?!
Mi s-a spus sa vorbesc mai mult cu ea, sa imi spuna ce simte, lucruri pe care deja le facem dar se pare ca mi-a scapat un element important. Ceea ce credeam ca sunt emotiile pasirii intr-o sala noua, era de fapt stresul dat de competitie. Nu am pus niciodata presiune pe ea sa castige podiumul si am indrumat-o mereu sa se distreze, sa dea mingea in teren si sa nu bage de seama pe cei din jurul ei (care uneori pot fi destul de galagiosi!). Micuta mea insa avea dificultati in a-si exprima sentimentele crezand ca daca face altfel lucrurile decat perfecte, eu nu voi mai fi mandra de ea sau imi va provoca o dezamagire.
Avem mereu discutii, uneori inainte de culcare cand este mai receptiva, uneori mici aluzii in cursul zilei despre cum ea este mandretea noastra, micuta noastra campioana. Ba chiar ne punem pe noi ca exemplu, cum niciunul din familia noastra nu a fost atat de curajos sa incerce nu doar un sport ci chiar doua sau trei. Nimeni din familia noastra extinsa nu este campion la tenis, cu atat mai mult, nu de la varsta de 5 ani. Nimeni nu este atat de talentat si apreciem perseverenta ei, mai ales curajul pe care il dovedeste in a juca cu cei din categorii superioare. Dar cel mai mult suntem mandri ca ei ii place sa joace tenis si ii place sa invete de la avansati, chiar daca sa castigi un meci cu ei este destul de greu!
Nesiguranta ei parea ca nu dispare cu tehnicile vechi folosite de noi asa ca am apelat din nou la o carte de pseudo-parenting. Nu imi plac in general cartile de dezvoltare personala, dar, avand in vedere ce succes si ce discutii au pornit dupa ce am citit “Sunt trist, ce sa fac?”(carte ce trateaza inteligenta emotionala la copii) mi-am zis ca nu ar avrea ce strica un ajutor in gestionarea emotiilor, recunoasterea lor si modalitatile de a combate gandurile neproductive cu cele stimulative.
Prefata cartii “Ce sa faci cand ti-e teama de greseli?” este dedicata parintilor si invatatorilor. Nu am vreun background didactic, ce am facut pana acum si reactiile mele, modalitatea in care gestionam situatiilor am facut-o din instinct cu empatie si dragoste fata de micuta mea. Uneori mai “dau cu bata in balta”, mai scap cate un comentariu cinic sau mai cresc decibelii dar ma calmez cand vad cu cata inocenta ma priveste si cum se simte ea in momentele alea, o durere hiperbolizata in comparatie cu perceptia noastra. Micutii de ei vad totul la superlativ si simt la fel, cu inimioarele lor mici dar pline de iubire si iertare neconditionata.
Cele 9 capitole implica deopotriva parintele dar si copilul, se dau exemple concrete si ajuta copilul sa-si inteleaga gandurile. O buna intelegere a sentimentelor aduce la jumatate drumul pe care un copil trebuie sa il parcurga pentru gestionarea lor. Unele cai sunt usoare dar nu neaparat corecte, in schimb ce altele implica un exercitiu pentru a pastra mereu starea de bine.
Nu vreau sa fiu spoiler, dar cartea asta de dezvoltare personala merita citita si lucrata impreuna cu copilul tau daca si acesta are dificultati in a incerca lucruri noi sau pur si simplu ii este frica sa fie altceva decat perfect la ceea ce face, indiferent ca vorbim de teme, activitati extracurriculare sau mers pe bicicleta.
Pe tot parcursul ei, cartea face o analogie intre micutii nostri si exploratorii care au invatat din greseli si au ales calea neurmata de nimeni pana atunci. In cele aproape 100 de pagini veti gasi text scris cu font de dimensiune mare asociat cu ilustratii in alb si negru, astfel, atentia copilului ramane la tematica discutata si nu este distras. In plus, este un bun ghid si pentru copiii care stiu deja sa citeasca, astfel pot apela cu incredere la aceasta carte de dezvoltare personala ori de cate ori va fi nevoie.
Cartea este publicata de Editura Trei, tradusa din engleza si poate fi gasita pe site-ul celor de la Libris.
Voi cum ajutati copiii sa isi inteleaga emotiile? Cum ii ajutati sa ajunga la calea cea mai buna pe care trebuie sa o urmeze pentru a le gestiona corect?
Nu e usor sa ai un copil care sa isi doreasca sa faca de toate, in plus pe langa cele care le face deja, de asta de multe ori raspunsurile parintilor se gasesc in carti de dezvoltare personala. Pentru noi totul a pornit ca o joaca, o activitate consumatoare de energie, care sa faca un copil energic sa doarma bine seara, sa socializeze si sa scape de timiditate. Asa a inceput tenisul la 4 ani jumatate, cu racheta in mana si mii de mingi stranse, cu putina joaca si multa carisma din partea antrenorului.
