Am reinceput serile cu povesti pentru copii. In toata treaba asta cu Covid si cu scoala in pandemie simt ca parca nu mai e pic de magie ramasa in lume. Si ce e scoala fara un strop de magie, un pic de fantezie si multe povesti pentru copii?
Cartemma a fost editura cu care ne-am delectat in ultima perioada si care ne-a oferit mereu cele mai simpatice personaje, ilustratii si povesti pentru copii. Odata cu scoala parca totul a devenit foarte real. Nu mai gaseam loc in viata noastra de povesti de noapte buna. Scapasem din vedere valoarea celor cateva zeci de minute inainte de culcare petrecute impreuna cu micuta mea. Timpul meu s-a redus aproape la zero. Atunci cand nu mergeam la vreun turneu, duceam micuta la antrenament, faceam activitati sau intram la ore online. Timpul de blog … pai asta s-a vazut…
“Biblioteca ursului” nu este doar o carte ci este ACEA carte pe care trebuie sa o ai. Nu stiu daca de la cartea “Imi caut un culcus” a indragit la fel de mult alta carte din cele cateva sute de carti din biblioteca. Se pare ca ii cam plac povestile cu ursuleti! Iar cu asa ilustratii si personaje cred ca e greu sa rezisti sa nu ii gasesti absolut adorabili pe toti cei din poveste!
4 pui de animele: un vulpoi, arici, soricel si iepuras sunt cei mai buni prieteni si au o pasiune comuna in a citi carti de povesti pentru copii. Doar ca, in fiecare seara citesc aceeasi carte ponosita. Neavand alte carti, ei nu stiu unde pot gasi altele asa ca, merg in cautarea lor. In padure insa gasesc cea mai frumoasa carte, cu coperti cartonate, groase, cu un dragon mare si rosu care scuipa foc. Au fost pe loc fascinati de poveste si finalul fericit si a devenit pe loc povestea lor preferata. Numai ca, aceasta apartinea ursului si au trebuit sa o returneze.
Ajungand la casa ursului, cei patru pui au descoperit o biblioteca mare, plina de carti (micuta mea a inceput sa numere toate cartile din biblioteca). Cate aventuri, cate finaluri fericite, cate povesti! S-au apucat de citit si timpul a trecut. Intre timp li s-a facut foame si au facut niste sandviciuri cu gem pe care le-au mancat cu pofta. Captivati de povestile pe care le citeau nu au bagat de seama ca au pus labutele lipicioase pe filele cartilor si le-au murdarit.
Cand veni ursul, celor 4 prieteni li s-a facut frica si s-au ascuns. Ursul isi dadu seama ca a fost cineva in casa lui si in curand ii descopera pe cei 4 prietenei care, infricosati de statura lui, ii inapoiaza cartea. Cei 5 descopera o pasiune comuna pentru citit si pentru finaluri fericite asa ca ursul ii invita sa citeasca impreuna o poveste noua dar nu inainte de a se spala pe labutele pline de gem. Concluzia cartii este ca cititul ne apropie, ne desteapta, ne atrage in noi aventuri cuprinse intre doua coperti si ne aduce noi prieteni.
“Un mielut la cina” este o altfel de carte despre prietenie. Daca la prima carte de povesti pentru copii prietenia s-a format in jurul unui interes comun, in cazul acesteia s-a format intre doua personaje care au toate motivele sa nu fie prieteni, ba chiar, sunt inamici de la inceputul vremii.
Un lup singuratic, imbracat de sarbatoare, este nemultumit de aceeasi ciorba de legume pe care urma sa o serveasca in acea seara. “Ar fi mers o tocanita de miel!”… exclama lupul. In acel moment cineva a batut la usa. Era chiar un mielut singurel caruia ii era foarte frig si care cerea adapost in casa la caldura. Lupul il primi in casa cu scopul de a face din el tocanita dar mereu gasea scuze sa nu o faca: ba ca mielul e prea slab, ba ca e congelat de frig, ba ca e bolnav … si lui nu ii place nici mancarea congelata si nici nu vrea sa se imbolnaveasca. Pana la urma inima de gheata a lupului este topita si instinctul de pradator este anulat de cea mai calduroasa imbratisare pe care o primeste de la mielut. Cei doi devin prieteni si parca ciorba de legume nu este atat de rea daca ai cu cine sa o imparti!
Ce alte asocieri ciudate de prieteni ati mai intalnit in povesti sau in viata reala?
O zi minunata si nu uitati de locul povestilor in viata voastra!
