A doua sarcina, nimic nou dar complet diferit! Aflarea vestii (1)

A doua sarcina e diferita prin atat de multe aspecte incat ai crede ca esti insarcinata pentru prima data. Daca credeai ca e mai usor, acum ca ai scapat de alegerea caruciorului sau a patutului, iata ca alte lucruri te pun in dificultate,  inclusiv experienta anterioara.

Orice mamica iti va spune ca nicio sarcina nu seamana cu alta, asa ca de ce ar face-o  a doua sarcina sau a treia..sau a cata vrei tu?! Indiferent cat de similare sunt, inca de la primele greturi matinale, sau lipsa lor, a poftei de muraturi sau a aversiunilor fata de anumite mirosuri, micutul tau vrea sa iti transmita ceea ce biologii stiu deja “Fiecare individ este unic prin variabilitate”. Asadar, nici simptomele, nici sarcina si niciun alt aspect al sarcinii nu va fi similar cu cele de dinainte.

Prima reactie: aflarea vestii si impartasirea ei cu apropiatii

La Bianca am plans, nu de bucurie ci de incurcatura. Tocmai imi dadusem preavizul de la locul de munca si incepeam in cateva zile intr-un loc unde, la acel moment, ma vedeam construind o cariera. Am facut vreo 5 teste in ideea ca toate s-au nimerit fals pozitive tocmai la mine. Stiam ca se va intampla candva, eram casatorita de cativa ani, imi doream oarecum un copil in viitor dar nu ma asteptam ca viitorul sa fie tocmai atunci. Simteam ca voi fi o mama “neconforma”, ca nu as sti sa fac fata solicitarilor de educatie ale unei fetite asa ca am “botezat” gamalia ca fiind Sebi. Si asa a fost denumita pana pe la vreo 5 luni, chiar daca stiam deja ca era o fetita. Pur si simplu nu consideram ca este vreun nume de fata care sa i se potriveasca, dar in scurt timp l-am gasit: Bianca Alexandra.

Sotul a fost intruchiparea fericirii, a crezut ca si eu plang de fericire. A incercat sa ma imbarbateze, sa ma faca sa vad ca asta e o bucurie, ceea ce intr-un colt al mintii mele stiam si eu, doar ca emotiile erau prea puternice la acel moment sa imi dau seama ca lacrimile nu ar trebui sa fie altfel decat de bucurie. Am gresit facand baie mult prea calda, am luat o aspirina inainte sa aflu ca sunt gravida, desi congestia nazala este unul dintre simptomele sarcinii, m-am fortat sa performez si sa fac impresie buna la noul loc de munca, pana sa imi dau seama ca prioritatea era alta. Cred ca la prima sarcina instinctul matern s-a trezit cam greu din starea latenta. Cred ca eram speriata ca nu voi face fata provocarii si ma temeam de faptul ca viata cuiva depinde de mine. Cred ca concluzia generala dupa prima sarcina este ca micuta a fost un copil dorit, doar ca nu eram eu pregatita pentru venirea ei. A trebuit sa imi fac niste “ajustari” si sa ma obisnuiesc cu faptul ca voi deveni mama.

La a doua sarcina deja ceasul meu biologic avea de cateva ori dat “snooze” la fiecare reclama de scutec, la animalute mici sau la vesti triste ce implicau copii, incat parca numai la asta ma gandeam. I-am dat “snooze” pentru ca inca nu imi facusem “plinul” pe deplin cu Bianca. Simteam ca vreau sa ma mai bucur exclusiv de ea, sa fiu mama ei, prietena ei de joaca. Asta pana cand a inceput sa aiba prietenii ei, colegii ei, pana cand nu a mai fost dependenta atat de mult de mine, pana m-am simtit oarecum data la o parte din anumite activitati pe care acum prefera sa le faca cu cei de varsta ei. Iar asta nu e nimic rau! Doar ca m-am simtit eu fara folos. Daca nu am grija de ea atunci ce fac eu? Imi fac un bebe 🙂a doua sarcina

Bebelusul asta a fost asteptat, planificat, rugat sa apara si parca toata lumea era plina de femei insarcinate sau cu bebelusi si numai eu nu bifam acolo. Ma simteam nedreptatita, incompleta, frustrata si intrebarile din partea apropiatilor “Nu ii faci pereche Biancai?” veneau complet la momentul nepotrivit. Sotul, pe de alta parte, nu avea nimic impotriva sa ramana cu un singur urmas, chiar daca provine dintr-o familie cu 3 frati. Insa, cand a aflat ca sunt insarcinata parca s-a bucurat mai infranat. Poate bucuria a fost umbrita si de faptul ca lunar aveam o deceptie cand testul de sarcina iesea negativ. Poate, mai fericita decat mine a fost Bianca. L-a iubit inca din stadiul de “mormoloc” sau “calut de mare”, asa cum sunt redati embrionii in primele saptamani de sarcina. I-a urmarit evolutia, mi-a masat burtica, s-a chinuit sa descifreze ecografiile, l-a acceptat pe deplin, cu tot sufletul si asteptarea i se pare deja prea lunga.

Acum, nu exista data in care sa ajungem intr-un magazin (desi evitam iesirile inutile din cauza pandemiei) fara sa ii luam si lui Sebică ceva. Micuta chiar doneaza ultima bucatica de biscuite sau ciocolata, ma ajuta cu sacosele de la cumparaturi, ma maseaza cu ulei pe burta si ma ajuta in treburile casnice desi eu ii reamintesc ca si ea este copil. Fratiorul ei se bucura deja de atentia, grija si iubirea ei, chiar daca are putin peste 500 g. Probabil cel mai frumos fenomen e atunci cand cei mai maricei inteleg ca dragostea lor nu este impartita cu altcineva, este a lor pe vecie, iar atunci cand inca un membru apare in familie, se formeaza o alta dragoste. Siguranta sentimentelor o face pe cea mica sa iubeasca neconditionat si ea, la randul ei.

Va astept la continuarea seriei experientelor personale cu a doua sarcina si sper ca acestea sa faca deliciul viitoarelor mamici care intra pe blog!

O zi minunata!

XOXO

Faci un comentariu sau dai un răspuns?