Esti gravida in trimestrul 1? In primul rand, felicitari! Iti doresc o sarcina usoara, chiar daca 40 de saptamani la a doua sarcina par o eternitate!
Cand eram gravida in trimestrul 1 ma simteam fericita, extaziata, citeam zilnic despre dezvoltarea sarcinii, sfaturi despre ce e bine si ce nu sa faci in primele saptamani si, desigur, cautam de zor tot felul de alternative de a-mi stopa greturile matinale. Masajul cu ulei pe o burta inca mica era nelipsit si simteam ca ma conectez prin asta cu cel mic, ca ii transmit iubirea si grija mea. Ma simteam un om cu un secret, pentru ca, la munca, daca nu doresti sa anunti pana in 3 luni, nu esti obligata. Desi, sfatul meu e sa informezi oficial angajatorul pe la 2 luni, cand, incep sa te stranga hainele si greturile devin mai dese. Daca ai un job mai solicitand vei putea beneficia de protectie prin reducerea normei de munca sau relocarea ta pe alt post si nu vei putea fi concediata.
Fericirea vs greturile
Desi la prima sarcina am fost printre putinele norocoase ce nu au avut greturi matinale, la a doua sarcina am recuperat din plin! Constant, de la 9-11 si apoi secvential in timpul zilei aveam un nod in gat. Stiti zicala aia “Decat un chirias nemultumit mai degraba un chirias evacuat?”, iata ca al meu chirias era semi-nemultumit, ceea ce ma facea pe mine sa nu il pot evacua 🙂 Nu am avut varsaturi deloc, dar mi-as fi dorit sa am ca sa scap de un stomac parca vesnic nemultumit.
M-au ajutat lamaile stoarse cu miere de albine, ceaiul de ghimbir nu imi placea si alte variante mi se pareau neatractive. Fericirea pe care o simti, este deseori eclipsata de toate starile cauzate de cel mic care isi face loc in uterul tau.
“Stralucirea” de gravida
La prima am avut “masca gravidei” si un ten cu exces de sebum, iar acum am un ten acneic si mult mai putin sebum decat in mod normal. Le-am avut pe amandoua si ma declar mai multumita de starea actuala, cand, nu trebuie sa ma spal pe cap zilnic pentru ca parul se ingrasa intr-un ritm nebum! Nu am avut niciodata parte de acea stralucire cum o vad la alte gravide!
Arsurile retrosternale – nesuferitele!
Nu erau destul starile de voma si frica de avorturile spontane care se pot produce pana la 3 luni ca natura te mai inzestreaza si cu arsuri de stomac. De la biscuiti sarati mancati dimineata pe stomacul gol la nemancat nimic, ceai de ghimbir sau ceai de musetel, tot lamaie cu miere de albine a functionat la mine. M-a ajutat sa am mereu cate o bombonica mentolata, sau nu, pe care sa o tin pur si simplu in gura!
Fara cafea= hipotensiune
Sunt o bautoare de cafea de 20 de ani. Nu am incetat sa beau cafea nici la prima sarcina si nici la aceasta, ba chiar recomandarile medicilor au fost sa continui sa beau cate o cescuta pe zi. Asadar, din doua cafele am redus la una mai lunga, din care sa sorb pana la final de program. Micutul nu a fost de acord iar simplul miros al cafelei, de altfel imbietor si seducator al fiecarei dimineti, s-a transformat in ceva ce ai bea daca ai avea Covid: fara gust, fara miros, bagat cu forta pe gat. Am incetat sa beau cafea cam 2 luni, timp in care abia imi taraiam picioarele pe la munca si pe acasa, dormeam cate 2 ore dupa ce ajungeam acasa de la serviciu si inca odata pe timpul noptii, nu aveam energie pentru nimic si am avut o tensiune miiiica de tot incat s-a speriat medicul de familie.
Usor -usor, mi s-a “permis” de micul ghemotoc sa degust din nou cafea si, pentru asta, ii sunt recunoscatoare. Nu stiu ce m-as fi facut 9 luni fara cafea! Asa e relatia noastra: eu pot sa beau cafea si el mananca ce ii dau fara sa faca mofturi la mancare 🙂
Pofte culinare vs figuri de rasfatata
La Bianca am avut 2 pofte mari si late, acum in schimb, pofteam la orice puteam mirosi, vedea sau auzi in discutii. Sesiunile mele de shopping erau pline de alimente care le pofteam la acel moment si apoi nu le-am mai vrut, drept urmare, a preluat sotul datoria de a merge la market. Am poftit de le chipsuri, la suc cu acid si de la muraturi la ardei copti. Am mancat orice, dar fara carne, care mi se parea dezgustatoare in orice combinatie sanatoasa. In schimb, am avut o dieta vegetariana foarte bogata cu legume din propria gradina. Din acest motiv am stagnat in greutate timp de 3 luni.
Analize medicale
Dupa confirmarea de catre ginecolog a sarcinii instalate, a analizei la sange HCG, probabil ca vei avea recomandare sa iti faci testul TORCH si un set complet de analize gratuite plus, cateva necompensate. Nu ezita sa le faci! E spre binele amandurora, atat al tau cat si al fatului, sa stii daca poti duce sarcina pana la capat in conditii normale sau e recomandat mai mult repaos la pat. Tot din acest moment evita sa o faci pe-a gravida “fortoasa” si nu cara greutati, nu muta singura mobilier si evita pe cat mai mult sa ridici sau sa iti duci celalalt copil in brate.
Optional, morfologia de trim I poate fi revelatoare in cea ce priveste dezvoltarea din prima faza a fatului de la embrion la fetus. Aici se pot descoperi majoritatea anomaliior ce nu pot fi depistate la o ecografie normala. Recomandare: iti doresti sa o faci la un medic profesionist care face asta zilnic, care este comunicativ, informat si rabdator. Eu am facut prima la dr Gheorghe Iliev in Iasi si a doua la Dr Gafitanu Dumitru de la Medis tot in Iasi. Am rezonat mai mult cu al doilea desi si primul este la fel de profesionist si cu experienta.
Totodata, am facut si un screening prenatal pt cele mai intalnite boli genetice, in speta trisomiile Down, Edwards si Patau. Desi la o morfologie fetala de trim I ar aparea primele semne ale unor astfel de riscuri, eu am facut o analiza de sange suplimentara, cu precizie de 99.99%, care costa destul de mult (2700Ron), doar din prisma faptului ca aveam un risc intermediar datorat varstei de aproape 35 de ani. In plus, fiind o analiza ce testeaza ADN-ul fetal din sangele matern, poate spune cu siguranta si genul micutului. Testul a iesit bine si am exclus cele 3 trisomii si alte boli genetice ce le poate depista testul.
Cum te simti?
Te simti bine, mai ales ca greturile dispar putin cate putin cu cat te indepartezi de primul trimestru, analizele sunt bune, oamenii se bucura pentru tine si nu mai ai aceleasi framantari ca la prima sarcina (Oare am sa fiu o mama buna? Oare sunt destul de responsabila? Oare..Oare..Oare…). Ulterior te vei simti plina de energie de vei si uita cateodata cat esti de gravida. Asta se intampla in trimestrul II! E cazul insa sa iti reinnoiesti garderoba cu haine pe care le vei purta gravida, dupa nastere, cu bebe la purtator si pentru alaptare. Nu te amagi ca vei incapea in hainele de dinainte de a naste macar cateva luni pana toate organele ajung inapoi la locul lor 🙂 Iata aici cateva idei de haine gravide la care poti apela. In plus, o perna pentru gravide este o investitie foarte buna pentru urmatoarele luni de sarcina si va deveni in scurt timp preferata ta!
Sarcina usoara mamico! Totul va fi bine!
XOXO