Top 3 categorii de jucarii bebelusi pe care trebuie sa le oferi copilului tau

jucarii bebelusiEsti un proaspat parinte si NU te poti abtine in a cumpara jucarii bebelusi atunci cand intri intr-un magazin? Crezi ca o jucarie noua pe zi ii aduce vreun beneficiu real copilului? Nicidecum, doar iti afecteaza negativ bugetul si iti umple spatiul locativ intr-un timp foarte scurt! Hai sa vezi care sunt categoriile de jucarii bebelusi care merita sa le ai si care sunt doar tentatii scumpe!

Joaca e un lucru serios si nu trebuie sa incetam niciodata sa ne jucam. Dupa aceasta afirmatie s-a ghidat si fondatorul companiei Clementoni atunci cand a inceput sa produca jucarii de top, adaptate varstei copiilor. Aceasta filosofie l-a ajutat sa devina unul dintre liderii consacrati ai industriei de jucarii. Astfel, ca si noi, dupa aproape 60 de ani de la prima jucarie, ne putem bucura de jucarii bebelusi de calitate, interactive si stimulative. Iata mai jos cele 3 categorii de jucarii pe care orice copil trebuie sa le aiba pentru o dezvoltare armonioasa!

Jucarii senzoriale din plus cu sunete delicate

Nu exista copil sa nu aiba cel putin un animalut din plus, o zornaitoare sau o jucarie care scoate un sunet de chitait atunci cand este apasata. Majoritatea sunt pufoase insa, atunci cand vorbim de bebelusi ne dorim sa evitam materialele ce pot lasa scame sau pot retine prea multa mizerie sau saliva.jucarii bebelusi

Cele mai bune jucarii sunt cele care e au pe toate, insa separat: una sa chitaie, alta sa produca un sunet de fosnet, alta sa zornaie si alta sa stimuleze simtul tactil. Iar daca pe langa toate astea ai si optiunea de a o agata la carucior fara sa iti fie greu sa o dai jos pentru curatare si fara sa ii duci grija cand iesi la plimbare, atunci stii ca ai una din jucariile ideale pentru un mic copil la inceput de drum al cunoasterii.

Jucaria din plus spirala de la Clementoni baby ni-i aduce laolalta pe ratonul vesel si prietenii sai din padure care produc diferite sunete cand sunt apasati. Astfel, veverita dulce are o coada moale cu efect de pocnituri, ariciul chitaie daca este apasat pe burtica si vrabiuta are un clopot inauntru. Stimulare auditiva, vizuala, tactila si dezvoltarea abilitatilor manuale cat si a coordonarii mana-ochi, toate esentiale pentru un bebelus. In plus, este adecvata inca de la varste mici si se poate agata de carucior pentru a face plimbarile pline de farmec.

Jucarii interactive din materiale moi

De la varsta de 3 luni, micutul tau isi poate sustine capusorul si devine din ce in ce mai curios, mai ales la vederea unor chipuri noi. Asta inseamna ca va incerca treptat sa cunoasca si sa simta, iar ulterior sa deguste, lucrurile din jurul sau. Totul este captivant, nou, incitant si cu atat mai mult distractiv. Pregateste-te sa te bucuri de cele mai frumoase sunete si cei mai dragalasi pumni mozoliti in gurita stirba.

Mingea muzicala de la Clementoni Baby a fost alegerea noastra pentru aceasta perioada. In data de 8 mai micutul nostru va implini 3 luni, ceea ce face ca mingea muzicala sa ii devina cu atat mai interesanta cu cat coordonarea mana-ochi devine mai stabila, cu cat reuseste sa atinga voit si directionat anumite elemente si sa repete miscarile pentru a declansa sunetele. Coordonarea si descoperirea relatiei de cauzalitate sunt doua dintre cele mai importate achizitii din aceasta perioada.jucarii bebelusi

Puseul de crestere de la 3 luni se poate dovedi o perioada pe atat de provocatoare pentru noi, parintii, dar si plina de satisfactie dupa trecerea “momentelor critice”, mai agitate, ale bebelusului deoarece, ca urmare a acesteia, micutul va creste, se va dezvolta psihic si emotional, isi va putea sustine capusorul singur fara prea mult sprijin, isi va descoperi manutele, piciorusele si va incepe sa “deguste” lumea din jurul sau. Totodata, perioada e marcata si de descoperirea de noi sunete, mai inalte, pe care cel mic le va putea reproduce si care pot semana cu tipete scurte.

Mingiuta muzicala, cu portiuni de material diferite ajuta la descoperirea unor noi texturi, senzatii, culori iar sunetele il vor fascina pe micut. Desi e prea mititel pentru a prinde in manutele sale mingea, aceasta se poate agata de o margine a patului, de carusel sau chiar in completarea jucariilor din spatiul de joaca. Fiind foarte sensibila la atingere, sunetele sunt reproduse usor si mereu diferit.

Jucarii bebelusi din materiale sigure, ce incurajeaza miscarea

Odata ce micutul devine interesat in a-si pune picioarele “la treaba” si sa descopere mai usor lumea din jurul sau, articolele de bebelusi precum premergatorul sau antemergatorul il vor sustine in aceasta noua etapa. Primii pasi nu sunt niciodata lipsiti de evenimente, asa ca ar fi bine ca podeaua sa fie una cat mai moale pentru a atenua din caderile din picioare care se vor intampla cu siguranta. O jucarie adecvata varstei de peste un an este o masinuta simpla cu care cel mic isi poate intari musculatura picioarelor pana va incepe din nou sa exerseze mersul.jucarii bebelusi

Pentru a-i creste increderea in fortele proprii atunci cand se hotaraste sa mearga singur, copilul nu ar trebui lasat nesupravegheat atat din motive de siguranta cat si din prisma faptului ca primii pasi sunt unele dintre cele mai importante amintiri din viata de bebelus.

Din plastic rezistent, colorant, piese ce se imbina perfect, roti ce se rotesc usor si un volan simpatic cu un claxon in mijlocul sau, masinuta vintage de la Clementoni baby este un element ce ofera in primul rand siguranta in folosire dar si zeci de minute de distractie, atat pentru cei mici cat si pentru fratii mai mari ce nu vor ezita sa faca un  drive test cu ea. Masinuta vine dezmembrata insa este foarte usor de asamblat chiar si pentru cele mai putin dibace maini, asa cum sunt ale mele. Nota bene: cele doua piese albe folosite la introducerea tijei in capacele metalice sunt in numar de doua si se arunca la final! Ele nu sunt parte componenta a masinutei!

Ce e important de retinut este ca nimic nu poate inlocui timpul de calitate petrecut cu copiii nostri! Nicio jucarie nu le poate oferi dragostea, atentia si grija ce deriva din iubirea pe care le-o purtam si timpul pe care il dedicam celor mai mici membri ai familiei. Fii prezent, joaca-te! Joaca e un lucru foarte serios!

Voi de ce criterii tineti cont in alegerea jucariilor pentru copiii vostri? Le oferiti mereu jucarii adaptate varstei?

O zi minunata!

XOXO

Leave a Reply